
Șapte persoane au fost reținute pentru 24 de ore, după ce un scandal izbucnit sâmbătă seară, pe strada Muncii din Uricani, a degenerat într-o bătaie generală. Incidentul, care a implicat opt persoane cu vârste cuprinse între 16 și 61 de ani, este acum subiectul unei investigații penale pentru încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Poliția Orașului Uricani a intervenit prompt sâmbătă, în jurul orei 21:10, după ce un apel la 112 a semnalat un scandal violent lângă un bloc de locuințe.
La fața locului, forțele de ordine au găsit un adolescent de 16 ani, apelantul, și au stabilit că un conflict verbal între doi tineri, de 23 și 24 de ani, amplificat de consumul excesiv de alcool, a escaladat rapid în agresiuni fizice. Altercația a atras și alte rude ale celor doi, transformându-se într-o încăierare.
Toate cele opt persoane implicate în conflict au fost conduse la sediul Poliției pentru audieri. Din fericire, niciuna dintre ele nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. În urma administrării probatoriului, șapte dintre cele opt persoane au fost reținute pentru 24 de ore și depuse în Centrele de Reținere și Arestare Preventivă Mureș și Alba.
Cercetările sunt în plină desfășurare sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor comiterii faptelor și luarea măsurilor legale corespunzătoare.