Timișoara, în prim-planul celei de-a patra ediții „Romanian Weekend at The Wharf”,...

Timișoara, în prim-planul celei de-a patra ediții „Romanian Weekend at The Wharf”, în Statele Unite

0
DISTRIBUIȚI

În perioada 11 – 13 iulie, în America, are loc cea de-a patra ediție a „Romanian Weekend at The Wharf”. Festivalul a fost lansat în anul 2022 și face parte din Parteneriatul Strategic cu SUA, organizată de Ambasada României la Washington.

„Acest festival în continuă transformare reușește, an de an, să transforme The Wharf într-un spațiu al întâlnirii, al descoperirii și al apartenenței. Este locul în care vitalitatea muzicii, dansului, gastronomiei și meșteșugurilor românești devine vizibilă și de-a dreptul irezistibilă. Un loc unde creativitatea – atât cea tradițională, cât și cea contemporană – devine sursă de emoție, cunoaștere, mândrie și prietenie, dincolo de granițe”, a precizat Dorian Branea, directorul Institutului Cultural Român din New York.

Pe parcursul celor trei zile, vizitatorii vor avea ocazia să experimenteze un univers complex care cuprinde: muzică și dansuri tradiționale, spectacole de fuziune contemporană, demonstrații de artizanat, expoziții, ateliere pentru toate vârstele, gastronomie și vinuri românești.

Ediția din acest an are un invitat special: Timișoara. În prim-planul programului muzical se află Ansamblul „Timișul”, una dintre cele mai prestigioase instituții de folclor din România, cu o tradiție de peste cinci decenii în promovarea dansului și muzicii populare. Alături de ansamblul „Timișul”, vor ancora programul muzical, printr-un spectacol plin de forță și culoare, „ROots”, o creație semnată David Ciente, în care muzica tradițională este regândită în cheie electronică, fiind interpretată live de Maria Chivu și Grupul Jianca. În cele trei zile de festival, vor mai urca pe scena de la The Wharf grupul „Bucovina” din Atlanta, care reinterpretează tradițiile românești cu rigoare și entuziasm. Alături de aceștia, Ansamblul de dansuri populare „Carpathia” din SUA va aduce în prim-plan moștenirea românească din diaspora, iar solista Andreea Rebăltescu va da glas cântecului popular într-o cheie contemporană.

„Este pentru prima oară când Timișoara este prezentă în fața publicului american și a diasporei românești cu o asemenea desfășurare de forțe. Pentru noi este esențial ca Timișoara să fie cât mai vizibilă internațional, să inspire, să atragă vizitatori și să își afirme profilul cosmopolit. În ultimii ani, Timișoara e o  prezență constantă la târguri de turism internaționale și la evenimente culturale organizate în colaborare cu ambasadele României din capitalele europene.


Acum facem un pas firesc și ambițios dincolo de Atlantic”, a transmis Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Festivalul nu se limitează doar la spectacolele de pe scenă, ci include și o amplă zonă interactivă, unde vizitatorii pot descoperi meșteșuguri românești autentice, reinterpretate într-o manieră modernă. Tradiția vestimentară este evidențiată prin expoziția „Threads of Tradition”, dedicată portului popular bănățean, în timp ce vitrinele de design contemporan, reunite sub brandul „Ce Fain!”, prezintă creații inspirate de motivele tradiționale, aduse într-o formă actualizată.

Publicul poate urmări demonstrații de opincărit realizate de Ciprian Mert, ultimul opincar din Banat, participa la ateliere de pictură pe sticlă, coordonate de meșterul iconar Alin Pater, sau experimenta tehnici de macramé cu artista Daniela Epure, care aduce un suflu contemporan acestor practici tradiționale.

Pentru pasionații de gastronomie și vin, festivalul oferă experiențele „The Taste of Romania” și „The Joy of Romanian Wines”, unde sunt prezentate produse locale autentice ce reflectă diversitatea culinară a României.

Evenimentul include și un moment special dedicat Zilei Universale a Iei, organizat în parteneriat cu Romanians of DC, celebrând costumul tradițional românesc și legătura cu diaspora româno-americană.

Copiii vor avea la dispoziție un spațiu creativ numit „Drawing Hut”, unde pot explora România prin desen și culoare, iar zona dedicată dialogului civic va oferi oportunități de interacțiune cu lideri și organizații din comunitatea româno-americană.

„Încheiem săptămâna celebrării Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii cu un proiect remarcabil care ne oferă oportunitatea de a prezenta, bogăția culturii române, îmbrățișând tradițiile ei perene, patrimoniul său fascinant și spiritul unic care definește România ca națiune. Scena festivalului va prinde viață prin energia, pasiunea și talentul artiștilor români, oferind o experiență de neuitat”, a declarat Andrei Muraru, Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii.

„Romanian Weekend at The Wharf” este inițiat, organizat și co-finanțat de Ambasada României în Statele Unite ale Americii și Institutul Cultural Român din New York, în parteneriat cu Primăria Municipiului Timișoara și cu sprijinul generos al unor sponsori din România: EMag, Banca Transilvania, BCR, CEC Bank, Dedeman, Global Vision, Kaufland, Revolution Residence. Accesul este gratuit, iar programul complet, împreună cu toate detaliile despre activități, artiști și organizatori, este disponibil AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.