
Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara va implementa proiectul „Înființare de păduri urbane în cadrul USVT”, cu finanțare nerambursabilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul se desfășoară în cadrul Componentei C2 – Păduri și protecția biodiversității, subinvestiția I.1.B – Crearea de păduri urbane, parte a Planului pentru Tranziția Verde.
Obiectivele principale ale proiectului sunt combaterea schimbărilor climatice prin extinderea spațiilor verzi urbane, reducerea poluării aerului și a efectului de „insulă de căldură”, precum și îmbunătățirea calității vieții în mediul urban.
Valoarea totală a finanțării este de 345.181,92 lei, iar termenul de finalizare a proiectului este 30 iunie 2026.
Printre activitățile eligibile în cadrul proiectului se numără achiziția și plantarea arborilor, amenajarea terenurilor destinate pădurii urbane, întreținerea plantațiilor pe o perioadă determinată, achiziția de echipamente pentru monitorizare ecologică, precum și instalarea unor dotări minime pentru accesul public, cum ar fi potecile, panourile educaționale și mobilierul urban.
Pădurea urbană USVT va avea o suprafață de peste 7.000 de metri pătrați, distribuită pe mai multe amplasamente aflate în proprietatea universității.
Proiectul contribuie la dezvoltarea sustenabilă a campusului și la consolidarea rolului USVT în educația pentru mediu și tranziția verde.