Beck Corlan despre proiectul Out of the Box: „Arta are puterea să...

Beck Corlan despre proiectul Out of the Box: „Arta are puterea să facă lucruri pe care omul, cu toată strădania lui, nu reuşeşte” (video)

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Virgil Simionescu

La sfârșitul săptămânii trecute, mai exact vineri 22 august, Penitenciarul Timișoara și-a deschis porțile publicului larg pentru finisajul expoziției „Out of the Box II”, un proiect artistic cu puternic impact social, desfășurat în cadrul programului #SpațiiPentruComunitate. A fost pentru prima dată când publicul avut posibilitatea de a pătrunde în interiorul unui atelier de artă din penitenciar pentru a vedea lucrările realizate de persoane private de libertate, chiar în spațiul în care acestea au fost create. Coordonat de artista vizuală Regina Damian, „OUT OF THE BOX II” continuă direcția inițiată în 2024, folosind arta contemporană ca instrument de reintegrare socială și transformare personală. Evenimentul a fost marcat de două momente speciale: un recital susținut de Beck Corlan și Johnny Kui, și un moment poetic prezentat de Ana Maria Pandele-Andone, inspirat din textele lui Khalil Gibran.

„Mereu mi-am dorit ca muzica mea să fie relevantă. Să aibă nu doar un puls ritmic, ci unul de viața. Atunci când oricine se opreşte să asculte, să-şi ia din ea ce ii trebuie ca să meargă mai departe prin călătoria vieții, care cu cât înaintezi în vârstă devine mai imprevizibilă şi plină de provocări. Dacă pot să las ceva bun în urma mea prin concertele pe care le susțin, atunci simt că mi-am împlinit misiunea ca artist şi simt că succesul meu nu se mătoară în reputație ci în zâmbetele ascultătorilor mei. Cam asta am experimentat in 22 august în curtea Penitenciarului Timişoara. Am privit cum 34 de suflete private de libertate, au zâmbit, au ținut ritmul cu noi şi s-au emoționat ascultând piese pe care le-am adus înainte lor. Johhny Kui a concertat alături de mine şi cred eu ca a cucerit inimile băieților cu darul lui de a mânui chitara ca nimeni altul. Proiectul „Out of the Box” , a fost inițiat de Regina Damian, o tipă foarte simpatică pe care am cunoscut-o la o întâlnire a studenților străini, unde am fost invitată să cânt.


Acolo erau studenți africani, arabi, indieni, şi se afla si ea , fiind de origine rusă. Abia acum dupa 9 ani, mi-a relatat că din prima seara de când m-a auzit şi-a dorit ca într-o zi să susțin un concert la unul din vernisajele ei. Iată, că nu a făcut un simplu vernisaj, ci ea a făcut o reformă, dacă am voie să mă expim astfel. A provocat 34 de băieți privați de libertate să îşi exprime emoțiile prin artă vizuală. Aşa au ieşit 16 lucrări fantastice, meşterite de ei, sub îndrumarea Reginei, chiar în penitenciar. Acest concert a mai fost deosebit pentru că a unit lumea ” de afară ” cu „băieții de după gratii” , adică oricine a dorit să vină la Finisaj şi la premierea participanților a putut să o facă pe baza buletinului. Foarte emotionant a fost momentul când am văzut copiii acestor bărbați venind în fugă spre ei şi îmbrățişându-i ,iar apoi, stând mândri lângă lucrările taților lor şi trăind câteva momente de celebrare . Arta are puterea să facă lucruri pe care omul, cu toată strădania lui, nu reuşeşte. În acest context am experimentat împreună , de la vizitatori, la gardieni, la muzicieni, si prizioneri o libertate sufletească care ne-a dat voie să ne reamintim ca în timp ce multe lucruri ne despart, ne uneşte totuşi ceva : Neamul Omenesc. Cu toții suntem şi cu toții avem nevoie ca cineva să ne adune atunci când ne prăbuşim , pe aceste cuvinte a vibrat concertul nostru cu piesa ” SUFLETE ” – „… pe tine cine te aduna… din furtună „, piesă care urmează să fie lansată în această toamnă, alături de Ana & Johhny Kui ! Am adus 4 tobe africane cu mine, iar pe una din piesele noastre am reuşit cu toții să ținem ritmuri de viață, iar ca si punct culminant unul din băieți a cântat cu niste inflexiuni vocale memorante, ceea ce a stârnit reacții extrem de emoțiomante pentru noi toți” , ne-a declarat Beck Corlan.

Video: Virgil Simionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.