
Agresivitate, identitate și puterea de a spune lucrurilor pe nume sunt doar câteva dintre temele care stau la baza unui performance-documentar găzduit de Casa Artelor din Timișoara, în 25 și 26 august. Este vorba despre „BULLIED. Dialog între povestea mea și a ta” – un performance-documentar inspirat din piesa „BULLIED. Tragedii ordinare” de Yann Verburgh, tradusă de Florin Caracala. Regia poartă semnătura lui Daniel Săvescu, iar scenografia este realizată de Ștefana Derveș.
„Sunt povești reale care se întâlnesc pe scenă într-un eveniment artistic ce transformă experiențe dureroase în dialog și înțelegere. «BULLIED. Dialog între povestea mea și a ta» nu este doar un spectacol, ci o întâlnire între fragilitate și curaj, între poveștile mele, ale tale și ale noastre – pentru ca niciun cuvânt și nicio experiență să nu rămână nespuse.
Cu interpretările Paulei Munteanu, ale lui Mikail Jahed, Mario Pristavu și Răzvan Omotă, spectacolul devine o confesiune colectivă despre bullying și identitate, aducând pe scenă atât textul dramaturgic, cât și mărturii anonime culese din comunitate”, spune Daniel Săvescu, regizorul spectacolului.
Evenimentul începe, în fiecare dintre cele două zile, la ora 17:00, cu deschiderea unei expoziții ce reunește mărturii autentice și lucrări de artă inspirate din temele proiectului, iar de la ora 18:00 urmează o lectură performativă și o discuție deschisă cu publicul.
Participarea este gratuită, însă publicul este invitat să sprijine, prin donații, cauzele „Mireasă pentru autism”, Asociația All 4 You Child și Asociația Little People România.
