Corul de copii Iris din Timișoara, apariții de success în cadrul festivalului...

Corul de copii Iris din Timișoara, apariții de success în cadrul festivalului de Artă Sacră de la Măgura (video)

0
DISTRIBUIȚI

Corul de Copii Iris din Timișoara a avut câteva apariții primite cu succes de public în cadrul celei de-a treia ediții a festivalului de Artă Sacră din Măgura, eveniment care s-a desfășurat recent. Festivalul promovează patrimoniul cultural și creează punți de legătură între practicile artistice tradiționale specifice României și cele ale altor culture și a inclus în acest an concerte susținute de artiști din România și din străinătate.

„Noi am cântat în cea de-a doua zi a festivalului de două ori. Prima apariție a noastră a fost dimineața la ora 11 în spectacolul coralei Contrast, tot din Timișoara, cu două melodii: «Ani mori nuse» și «Doamne Isuse Hristoase», avându-le ca soliste pe Iepure Nicoleta și Petricescu Maria. A doua apariție a fost în deschiderea programului de seară, cu patru melodii, ultima fiind un cântec indian interpretat cu ocazia zilei naționale a Indiei. În ziua a treia a festivalului, am deschis programul artistic interpretând Cântec de pace, Veselise srpski rode și Dacă ne-am uni, un cântec despre prietenie compus de Nicoleta și Maria“, ne-a declarat Daniela Grosu, coordonatoarea grupului.

Corul a luat ființă acum patru ani, printr-un proiect al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, sub bagheta lui Zeno Popescu – un muzician român care are rezidența în Bruxeles și cuprinde elevi din cadrul Liceului Teoretic Special Iris, instituție în care studiază elevi nevăzători și ambliopi cu diferite deficiențe asociate, coordonați de Daniela Grosu, Micu Laurian și Simona Vâlcan.

Zeno Popescu împreună cu Ana Camelia Stefanescu au rămas mentorii grupului și mijlocesc participarea acestuia la proiecte muzicale diverse.


Anul trecut copiii au cântat Stabat Mater într-o fostă mănăstire cisterciana La Cambre Abbey din Bruxeles și acum au participat pentru a doua oară la Festivalul de muzică sacră de la Măgura, unde au mai fost prezenți la prima ediție. Activitățile grupului sunt dintre cele mai diverse. De la proiecte muzicale sociale la colaborări cu muzicieni locali: grupul Flores, Mircea Baniciu, corala Contrast, cât și reprezentații în cadrul evenimentelor culturale ale orașului: Târgul de Paște, Târgul de Crăciun, deschiderea ITO (Întâlnirea tineretului ortodox) și a Olimpiadei corale naționale.

Printre distincțiile obținute se numără premiul I la concursul național Tinere talente din Cluj – 2024, premiul III la Festivalul Național Miraje din Cluj Napoca – 2025, premiul I la Festivalul județean de Datini și Colinde 2025, premiul I la Festivalul judetean Rock la Giroc – 2024. Deasemenea a participat activ în cadrul proiectelor Pune mâna pe chitară, Festivalul orezului de la Partoș și Festivalul de teatru Arlechino de la Lugoj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.