„După lăsarea serii ne adaptăm traseele, de frică”. Mărturia unui timișorean despre...

„După lăsarea serii ne adaptăm traseele, de frică”. Mărturia unui timișorean despre traiul în zona Gării de Nord Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Zona Gării de Nord din Timișoara, cândva un punct vital al orașului, este astăzi tot mai des asociată cu degradarea, insecuritatea și lipsa de reacție a autorităților. Clădiri abandonate, precum fosta locație a ITM Timiș, au devenit focare de disconfort urban, iar pentru locuitorii din zonă, teama și frustrarea au devenit parte din rutina zilnică, motiv pentru care aceștia au și anunțat un protest.

Într-un interviu acordat redacției, Caius Merșa, locuitor al cartierului aflat în imediata vecinătate a fostului sediu ITM, vorbește deschis despre impactul direct pe care îl au aceste probleme asupra comunității. De la incidente cotidiene care îi afectează siguranța, până la lipsa de reacție concretă din partea administrației locale, mesajul său este clar: „ Nu cerem miracole. Cerem coerență, fermitate și respect pentru cetățeni. Cerem ca legea să fie vizibilă și prezentă și în acest colț de oraș”.

  • Ați fost martor sau victimă a unor incidente care v-au făcut să vă simțiți nesigur în propriul cartier?

Da. Din păcate, sentimentul de insecuritate a devenit o constantă în viața celor care locuim în  zona Gării de Nord. Personal, am fost martor la mai multe incidente, de la furturi de biciclete  până la momente tensionate cauzate de persoane fără adăpost care ocupă abuziv clădiri abandonate. Toate acestea ne afectează profund liniștea și rutina zilnică.

  • Cât de frecvent simțiți că este nevoie să evitați anumite zone din cartier, mai ales seara?

Zilnic. După lăsarea serii, sunt zone în care pur și simplu nu te mai simți în siguranță. Spre  exemplu, deplasările către magazinele din apropierea gării devin o sursă de stres. Este un paradox dureros să trăiești într-un oraș european, dar să te simți nevoit să-ți adaptezi traseele după frică.

  • Cum arată zona din jurul fostului sediu ITM, ziua și noaptea? Ce tipuri de activități sau ce fel de persoane se adună acolo?

Este, fără exagerare, un focar de degradare. Zi și noapte, clădirea este tranzitată de oameni fără  adăpost, iar atmosfera e una marcată de nesiguranță și disconfort. A devenit un simbol al abandonului instituțional și al indiferenței administrative.

  • Credeți că această clădire este un „geam spart”, așa cum menționează Teoria geamurilor sparte? De ce?

Categoric.


Clădirea fostului ITM este un exemplu perfect de „geam spart” – un semnal că regulile nu se mai aplică aici. De mai bine de un an, situația s-a degradat vizibil, iar senzația este că lucrurile au scăpat complet de sub control. Această clădire nu e doar un spațiu abandonat, ci un catalizator al nesiguranței.

  • Care este mesajul principal pe care vreți să-l transmiteți autorităților și comunității prin protestul din 9 august?

Mesajul nostru este simplu și profund uman: vrem să trăim într-un cartier sigur. Cerem autorităților să-și asume responsabilitatea și să folosească pârghiile pe care le au pentru a opri această spirală a abandonului. Este un apel la acțiune, nu doar o demonstrație de nemulțumire.

  • Cum vedeți gestul simbolic al lăsării unei jucării pe trotuar? Ce transmite acest gest?

Este un gest de o tandrețe dureroasă. Lăsăm o jucărie pe trotuar nu ca să scandalizăm, ci ca să  reamintim tuturor că în spatele statisticilor și al clădirilor degradate sunt copii. Copii care nu se mai pot juca liberi. Este un protest tăcut, dar încărcat de sens – o formă de demnitate civică.

  • Cum vedeți viitorul zonei Gării de Nord, în contextul modernizării gării propriu-zise? Ce vă îngrijorează cel mai mult?

Modernizarea gării este o oportunitate uriașă, dar nu trebuie să rămână un simplu proiect infrastructural. Grija noastră cea mai mare este că se construiește o gară europeană lângă un cartier care pare uitat de timp și de administrație. Aș vrea să văd cum apar ancore comerciale,  spații curate, locuri sigure – semne că și comunitatea din jur contează.

  • Ce măsuri concrete credeți că ar trebui luate urgent de către primărie sau poliția locală?

Măsurile sunt deja enunțate clar în manifest și editorial: securizarea clădirilor abandonate, curățarea fațadelor, aplicarea regulilor de conviețuire. Nu cerem miracole. Cerem coerență, fermitate și respect pentru cetățeni. Cerem ca legea să fie vizibilă și prezentă și în acest colț de oraș.

  • Ați simțit vreodată că vocea comunității este ascultată de autorități? A existat vreun dialog real până acum?

Dialoguri au existat, dar rareori au avut urmări concrete. Credem că nu suntem singurii care trăiesc astfel de realități și tocmai de aceea insistăm: vocea comunității trebuie ascultată cu adevărat, nu doar bifată în procese consultative.

  • Dacă ați putea transmite un mesaj direct primarului Timișoarei sau celor care decid viitorul acestui cartier, care ar fi acela?

Sunt convins că există un plan mai amplu pentru această zonă. Dar planurile nu valorează nimic dacă nu sunt dublate de acțiuni vizibile. Împreună, putem transforma această zonă într-un spațiu care leagă centrul orașului de viitorul său – Turnul de Apă, un potențial simbol al renașterii urbane. Nu cerem decât ceea ce este firesc: respect, siguranță și implicare reală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.