
Începând cu 1 septembrie, Primăria Municipiului Timișoara va pune în funcțiune cel de-al doilea lot de insule ecologice destinate colectării selective a deșeurilor. Inițiativa are ca scop îmbunătățirea curățeniei în cartiere, reducerea mirosurilor neplăcute cauzate de depozitarea incorectă a deșeurilor și asigurarea unui mediu mai sănătos pentru locuitori.
Noul lot cuprinde 25 de insule, amplasate în toate zonele orașului. Fiecare unitate este dotată cu cinci containere pentru colectarea separată a deșeurilor: biodegradabile, reziduale, plastic/metal, hârtie/carton și sticlă. Accesul se realizează pe bază de cartelă, iar sistemele sunt echipate cu senzori digitali care monitorizează nivelul de umplere și semnalează eventualele utilizări necorespunzătoare.
Primăria colaborează cu Retim și Poliția Locală pentru desfășurarea unor sesiuni de informare și instruire adresate cetățenilor, menite să asigure o utilizare corectă a sistemului.
De asemenea, Retim și ADID sunt responsabile de operarea, monitorizarea și întreținerea acestor insule.
Conform autorităților locale, primele 19 insule, instalate în zonele Calea Aradului și Calea Torontalului, au contribuit la scăderea gradului de contaminare a deșeurilor reciclabile, în special a celor din plastic. Sistemul este ajustat constant în funcție de observațiile și sesizările primite de la cetățeni.
Insulele ecologice au fost achiziționate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și fac parte dintr-un program mai amplu de modernizare a sistemului local de colectare a deșeurilor. În total, vor fi puse în funcțiune 100 de astfel de insule, care vor deservi aproximativ 9.000 de apartamente și 27.000 de locuitori din zonele cu densitate ridicată ale orașului.





