
Un incendiu izbucnit în această seară a dus la moartea unei persoane, al cărei trup carbonizat a fost descoperit de pompieri într-o anexă dezafectată din municipiul Reșița, pe strada Sportivilor.
Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița au fost alertați prin apel la 112 cu privire la un incendiu de vegetație, care s-a extins rapid la o anexă părăsită.
Opt pompieri, cu două autospeciale, au intervenit prompt și au reușit să lichideze focul.
În timpul intervenției, salvatorii au făcut o descoperire macabră: în interiorul anexei metalice, aceștia au găsit trupul carbonizat al unei persoane. Până la acest moment, identitatea victimei nu a fost stabilită.
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incendiul și cauza decesului.