
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Moravița, județul Timiș, au descoperit un autoturism, în valoare de aproximativ 76.000 de lei, căutat de autoritățile din Franța.
În 11 august, în jurul orei 01:15, la Punctul de Trecere al Frontierei Moravița, județul Timiș, s-a prezentat la control, la volanul unui autoturism, un bărbat, cetățean român, în vârstă de 43 de ani.
În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că mașina este semnalată ca fiind bun căutat pentru a fi folosit ca probă într-un dosar penal. Alerta a fost emisă de autoritățile din Franța.
Astfel, autoturismul în valoare de aproximativ 76.000 de lei a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Moravița până la finalizarea cercetărilor.
În prezent, verificările sunt în desfășurare. La finalizarea acestora, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.