
Foto: Virgil Simonescu
Politehnica Timișoara a primit săptămâna aceasta avizul FRF pentru a trece activitatea echipei de seniori din Liga 3, precum și a centrului juvenil masculin, de pe societatea pe acțiuni SSU Politehnica Timișoara pe nou înființata ACS Știința Poli Timișoara. Procedura a fost întârziată cu aproximativ o lună pentru că nu a fost o decizie luată în unanimitate de către acționarii SSU, Costel Pantilimon (totodată fost director executiv al clubului) a trimis inclusiv o notificare la federație legată de niște datorii pe care clubul le-ar mai avea față de el.
„În ceea ce privește Notificarea primită de la domnul Costel Pantilimon, Direcția Juridică constată că acesta în documentul transmis către FRF, face referire la anumite datorii ale clubului cedent către acesta, fără a le individualiza în concret. Totuși, pentru efectuarea verificărilor necesare, s-a solicitat punctul de vedere al Clubului, răspunsul comunicat în data de 14.08.2025 și dovezile anexate confirmând efectuarea unor plăți către domnul Pantilimon. Mai mult decât atât Clubul reiterează că noul club va achita, astfel cum a fost asumat prin declarația notarială (n.n. mai sus menționată) orice sume datorate și legal
constatate la care ar putea fi obligat pentru clubul cedent”, se arată în document.
Mutarea pe noua societate, sprijinită de autoritățile locale și județene, e necesară pentru ca clubul de fotbal să poată accesa fonduri publice.
În același timp însă Poli a primit asigurări de la FRF că în noua formă juridică va avea drept de promovare în prima ligă. Spre deosebire de alte cluburi finanțate în mod similar, la Timișoara nu se vor achita salariile fotbaliștilor din bani publici. Sponsorii din jurul clubului vor avea un rol important în continuare.
Noua societate a dat asigurări printr-o declarație notarială că va preluat inclusiv datoriile pe care vechiul club le mai avea. Avizul FRF poate fi consultat AICI. Până la trecerea oficială pe noua societate mai este un pas, aprobarea avizului în următorul Comitet Executiv FRF, care va avea loc înaintea tragerii la sorți a programului Ligii 3, eveniment stabilit joi, 21 august, de la ora 12. Poli nu-și cunoaște încă seria de 12 echipe din ediția 2025-26 iar cu două zile înainte își va afla adversarul din play-off-ul Cupei României.
Politehnica Femina, separat dar împreună
Echipa feminină de senioare, precum și junioarele alb-violete, au trecut printr-un proces similar, obținând avizul FRF în aceeași zi, joi, 14 august. Politehnica Femina a obținut promovarea în elită la finele sezonului trecut, în fapt o revenire la un an distanță de la retragerea din elită. Interesant e că Laura Rus și compania nu vor activa precum băieții pe Știința Poli, societatea la care sunt asociate CJT, firma primeia (Service Cons Prest), Primăria Timișoara și UPT. Ci pe Fotbal Club Sportiv Feminin Politehnica Timișoara S.A.. Avizul poate fi consultate AICI. Acest lucru nu va rupe legăturile cu Poli Timișoara (masculin), urmând să există un protocol în acest sens, dar va permite fetelor să aibă un alt patronat, de alb-violetele care joacă pe arena Știința fiind interesate investitori privați mai puternici. Bineînțeles, cheltuielile în fotbalul feminin sunt totodată mult mai mici iar echipa ar urma să aibă obiectiv ajungerea în cupele europene. Notificarea trimisă de fostul director executiv Costel Pantilimon ar fi putut încurca și activitatea Feminei.