Parapantist salvat de pompieri de la 20 de metri înălțime, după o...

Parapantist salvat de pompieri de la 20 de metri înălțime, după o aterizare forțată pe o stâncă

0
DISTRIBUIȚI

Un bărbat de 37 de ani din Deva a fost salvat de pompieri, după ce a rămas blocat pe o stâncă în urma unei aterizări forțate cu parapanta. Incidentul a avut loc în zona Măgura Uroiului, în apropierea orașului Simeria.

Bărbatul, care efectua un zbor cu parapanta, a pierdut controlul aparatului și a aterizat forțat la o înălțime de aproximativ 20 de metri. Acesta a rămas agățat de stâncă, fiind conștient, dar acuzând dureri la nivelul bazinului și în zona lombară.

La fața locului au fost mobilizate de urgență mai multe echipe de intervenție.


Printre acestea s-au numărat pompieri din cadrul Detașamentului Deva, inclusiv o echipă de alpiniști specializată în salvarea la înălțime, precum și echipaje medicale de la SMURD și SAJ. De asemenea, a fost solicitat și sprijinul Salvamont.

Pompierii alpiniști au reușit să ajungă la victimă și au efectuat coborârea în siguranță, folosind o targă specială. După ce a fost predat echipajului SAJ, bărbatul a fost evaluat medical la fața locului.

Deși a fost conștient și cooperant pe toată durata intervenției, acesta a acuzat dureri semnificative. Ulterior, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Deva pentru investigații suplimentare și tratament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.