
Linia electrificată Arad – Ghioroc, inaugurată în 1906, urmează să fie modernizată printr-un proiect finanțat de Consiliul Județean Arad și Primăria Municipiului. Autoritățile vor aloca peste 7 milioane de lei pentru documentația tehnică și economică necesară reabilitării.
Consiliul Județean Arad a anunțat că pregătește reabilitarea liniei electrificate de tramvai Arad – Ghioroc, una dintre cele mai vechi linii de acest tip din lume, pusă în funcțiune la 1 decembrie 1906.
Noul proiect de hotărâre aflat pe masa consilierilor prevede finanțarea documentației pentru stabilirea parametrilor tehnici și a costurilor lucrării.
„Contribuim la finanțarea documentației pentru a stabili indicatorii tehnico-economici ai lucrării.
Acești indicatori arată ce trebuie să facem din punct de vedere tehnic și costurile estimative. Din punct de vedere strategic, dorim să păstrăm o legătură fiabilă cu Ghiorocul și cu Podgoria Aradului, pentru a pune în valoare Litoralul Vestului, Muzeul Tramvaiului sau cramele din zonă. Totodată, modernizarea liniei de tramvai înseamnă un transport facil pentru cei care fac naveta între Arad și Ghioroc”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Pentru realizarea documentației, Consiliul Județean va aloca 6 milioane de lei, iar Primăria Municipiului Arad va contribui cu un milion de lei.
