
Un accident rutier soldat cu rănirea a trei persoane a avut loc astăzi, 11 august, la intersecția dintre DJ 581 și DJ 586, în apropiere de Reșița.
Poliția a fost sesizată în jurul orei 13:41 cu privire la eveniment.
Conform primelor cercetări, un bărbat de 45 de ani, care conducea un autoturism pe DJ 581 dinspre Lupac spre Reșița, a vrut să vireze la stânga pe DJ 586. În timpul manevrei, mașina sa a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism care circula din sens opus, condus de o femeie de 43 de ani.
În urma impactului, ambii șoferi au fost răniți, la fel și o femeie de 44 de ani, pasageră în mașina condusă de bărbatul de 45 de ani.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele producerii accidentului.