
Detașamentul de pompieri Deva a intervenit în această după-amiază la un accident rutier serios pe DN 7, în Simeria. La locul intervenției, salvatorii au găsit patru mașini implicate și șase persoane, dintre care trei au suferit răni grave.
Toate cele trei victime erau conștiente, dar necesitau îngrijiri medicale urgente.
Una dintre victime, un bărbat, rămăsese blocată în mașină. Pompierii au folosit echipamentele de descarcerare pentru a-l elibera, iar ulterior acesta a fost preluat de o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă și transportat de urgență la Spitalul din Deva.
Celelalte două persoane rănite, un bărbat și o femeie, au primit la rândul lor primul ajutor la fața locului, apoi au fost transportate la aceeași unitate medicală cu o altă ambulanță SMURD și cu o ambulanță SAJ.
Echipajele de intervenție au asigurat și măsurile de prevenire a incendiilor, apoi au curățat carosabilul. Autoritățile competente vor stabili cauzele exacte ale accidentului.