
Un adolescent de 15 ani a fost agresat vineri pe strada 22 Decembrie din Petroșani. A fost lovit cu o piatră în cap și amenințat cu un cuțit de către două persoane necunoscute, în urma unui conflict spontan.
Poliția Petroșani a fost sesizată despre scandalul pe strada 22 Decembrie din localitate. Acolo, polițiștii au identificat copilul de 15 ani care ar fi fost victima agresiunii.
Pe fondul unui conflict spontan cu două persoane necunoscute, adolescentul a fost lovit cu o piatră în zona capului și amenințat cu un cuțit.
Deși nu avea urme vizibile de agresiune, acesta a cerut îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii fac verificări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii incidentului și pentru identificarea persoanelor implicate în agresarea minorului.
UPDATE „În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat prezumtivii autori în persoana a doi tineri, de 16, respectiv 18 ani, ambii din municipiul Petroșani. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare”, a transmis IPJ Hunedoara.