
Foto: Virgil Simonescu
Republica Moldova își alege astăzi, duminică 28 septembrie, noul Parlament, în cadrul unui scrutin considerat crucial pentru direcția politică a țării. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 și vor rămâne deschise până la 21:00. Alegerile vor fi validate dacă la urne se va prezenta cel puțin o treime dintre alegătorii înscriși pe listele electorale.
Cetățenii Republicii Moldova din Timișoara își pot exercita dreptul de vot pentru alegerea noului Parlament de la Chișinău. În oraș au fost deschise două secții de votare: strada Cluj nr. 12 și Aleea Studenților nr. 2.
Pentru acest scrutin, la Timișoara au fost pregătite 10.000 de buletine de vot.
La nivel național, scrutinul are o miză majoră: peste 3,2 milioane de cetățeni sunt așteptați la urne pentru a decide direcția politică a Republicii Moldova, între aproprierea de Uniunea Europeană și presiunile Rusiei. Pe buletinele de vot figurează 15 partide politice, 4 blocuri electorale și 4 candidați independenți, cu praguri de acces în Parlament de 5%, 7% și 2%.
Autoritățile locale din Timișoara și consulul onorific al Republicii Moldova în oraș monitorizează desfășurarea procesului de vot, asigurând condiții corecte și sigure pentru toți alegătorii.









