Bani publici pentru „teroarea imobiliară”? Acuzații dure la adresa administrației Fritz

Bani publici pentru „teroarea imobiliară”? Acuzații dure la adresa administrației Fritz

0
DISTRIBUIȚI

Consilierul municipal Ilie Sârbu reproșează primăriei timișorene că a început să cumpere, „la pachet”, imobile deținute de clanul Cârpaci – același clan despre care presa și instanțele de judecată au consemnat, prin hotărâri definitive, implicarea în practici de „teroare imobiliară”.

El precizează că potrivit articolelor publicate de mass-media și documentelor judiciare, șefi ai clanului au fost condamnați pentru fapte de fals, escrocherii imobiliare și metode agresive de preluare a apartamentelor din centrul Timișoarei. Presa locală a relatat, de exemplu, despre cazul Ionelaș Cârpaci, condamnat la închisoare cu executare, și despre Vladimir Cârpaci, zis „Pipi”, considerat ani la rând unul dintre cei mai mari deținători de clădiri istorice din Timișoara.


Totodată amintește de afișele amenințătoare, tolerate de autorități în trecut, prin care clanurile își marcau „prezența” în imobilele vizate – o formă de intimidare menită să descurajeze cumpărătorii și să afecteze proprietarii. După ani de șicane mizerabile  făcute colocatarilor, astăzi, paradoxal, primăria condusă de primarul Fritz cumpără proprietățile acestor clanuri, fără o dezbatere reală în consiliul local și cu informații limitate puse la dispoziția consilierilor și se întreabă cum se împacă aceste achiziții cu declarațiile publice ale administrației USR despre „zero toleranță” la abuzuri. „Ce garanții au timișorenii că astfel de tranzacții nu perpetuează un model toxic de «teroare imobiliară», validându-l acum cu bani publici? De ce se cheltuiesc sume considerabile din bugetul orașului pentru cumpărarea de la persoane sau grupuri cu un asemenea trecut judiciar, consemnat în hotărâri definitive?” se întreabă Ilie Sârbu, care este și președintele asociației „Salvați patrimoniul Timișoarei”.

Concluzia consilierului Ilie Sârbu este că timișorenii merită răspunsuri clare și transparente, rolul administrației publice fiind acela de a proteja comunitatea, nu să răsplătească indirect practici care au marcat negativ istoria orașului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.