De la „Rebel fără cauză” la „1984”: O ediție aniversară TIFF la...

De la „Rebel fără cauză” la „1984”: O ediție aniversară TIFF la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Festivalul Internațional de Film Transilvania – TIFF – cel mai important eveniment cinematografic din România, revine la Timișoara cu o a doua ediție, în care, timp de patru zile, între 18 și 21 septembrie, va prezenta la cinematografele Timiș, Studio și la grădina de vară Capitol filme – cult, un cine-concert inedit, invitați speciali și programe pentru copii.

Deschiderea oficială a festivalului timișorean va avea loc joi, 18 septembrie, ora 19:00, la cinematograful Timiș, cu cine-concertul din anul 1930, „Oameni duminică”, urmat la ora 20:30 de recenta coproducție „Albastru infinit”, la cinematograful Studio.


Filmele din programul următoarelor zile sunt, cele mai multe recente, din ultimii doi ani, dar și din deceniul trecut, o coproducție italo-franceză din 1974, proiecții speciale precum „Rebel fără cauză” la 70 de ani de la lansare care îl are ca protagonist pe James Dean, sau „The Rocky Horror Picture Show”, de la lansarea căruia se împlinesc 50 de ani. Un film special este și „1984”, realizat după celebrul roman al lui George Orwell apărut în 1949, în care, în lumea imaginată de scriitorul britanic, cenzura și controlul instituit asupra vieții intime a fiecărei persoane reprezintă principalele mijloace prin care un sistem totalitar se menține la putere.

Programul complet al filmelor TIFF Timișoara 2025 este publicat pe https://tiff.ro/timisoara/program.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.