
Accident cu sfârșit tragic între Sânnicolau Mare și Saravale, unde o mașină cu trei persoane s-a răsturnat. Din nefericire o femeie în vârstă de 24 de ani nu a mai putut fi salvată.
„La data de 27 septembrie 2025, în jurul orei 22:05, poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Sânnicolau Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe câmp, între localitățile Sânnicolau Mare și Saravale, într-o zonă care nu face parte din categoria drumurilor publice.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat că aspectele sesizate se confirmă, respectiv la fața locului fiind identificate trei persoane implicate într-o autoaccidentare, respectiv doi bărbați, de 27 și 48 de ani, și o femeie, de 24 de ani, din nefericire, decedată.
Bărbatul de 48 de ani a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi bărbați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 48 de ani și 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 27 de ani.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Timiș.