Gigacaloria se scumpește la Timișoara. Vot la limită în consiliul local

Gigacaloria se scumpește la Timișoara. Vot la limită în consiliul local

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Arhivă

Timișoara va avea de plătit mai mult pentru căldură în sezonul rece. Consiliul local a aprobat, miercuri, majorarea prețului gigacaloriei, proiectul trecând cu 14 voturi „pentru”, la limită.

Ședința a fost marcată de tensiuni puternice între consilierii PNL și administrația locală. Liberalii au acuzat că timișorenii sunt puși „în fața faptului împlinit”, fără posibilitatea de a se debranșa de la sistemul centralizat de termoficare.

„Prețul gazului nu a crescut, s-au făcut lucrări de modernizare a rețelei, dar acum, după 1 septembrie, cetățenii nu mai au nicio opțiune de a se debranșa.


Creșterea prețului cu aproximativ 80 de lei pe lună nu are justificare”, a declarat consilierul liberal Simion Moșiu.

Viceprimarul Ruben Lațcău a replicat printr-o comparație între orașe: „Exemplul sustenabil nu este Craiova, ci Oradea, unde investițiile în rețele au redus subvențiile și au crescut calitatea serviciilor fără a încărca bugetul local”.

Reprezentanții PSD au criticat dur gestionarea Colterm, acuzând administrația de incompetență. Consiliera Roxana Iliescu a subliniat că datoriile companiei s-au dublat în trei ani, ajungând la aproximativ 700 de milioane de lei, în timp ce timișorenii rămân fără alternative pentru încălzire.

Decizia vine într-un context dificil, în care aproape 20.000 de familii depind exclusiv de Colterm pentru apă caldă și încălzire, iar majorarea vine în condițiile în care clienții nemulțumiți nu mai au posibilitatea de a se debranșa decât după trecerea sezonului de încălzire, adică primăvara viitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.