Incendiu major în apropiere de Arad. Patru remorci de camioane au ars,...

Incendiu major în apropiere de Arad. Patru remorci de camioane au ars, a fost emis mesaj Ro-Alert (video)

0
DISTRIBUIȚI

Un incendiu puternic a izbucnit astăzi după-amiază la intrarea în localitatea Vladimirescu, dinspre Arad, la o societate comercială unde patru remorci de camioane încărcate cu benzi transportoare de cauciuc au ars din temelii. Flăcările au fost atât de intense încât a fost emis un mesaj RO-ALERT pentru a avertiza populația din cauza degajărilor mari de fum.

Alerta a fost dată în jurul orei 18:12, iar la fața locului s-au deplasat inițial două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad.


Din cauza riscului de propagare la alte utilaje și a complexității intervenției, au fost trimise în sprijin încă două autospeciale.

Pompierii au reușit să localizeze rapid incendiul, împiedicând extinderea acestuia. După aproximativ 20 de minute, focul a fost stins, iar echipele de intervenție au început operațiunile de înlăturare a efectelor negative și de căutare a eventualelor focare ascunse.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Cauza incendiului nu a fost încă stabilită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.