„Orașul care se simte”. Eveniment educațional dedicat incluziunii și creativității în Timișoara

„Orașul care se simte”. Eveniment educațional dedicat incluziunii și creativității în Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Asociația Timișoara Bikers – TB 2007, în parteneriat cu șase unități de învățământ din oraș, organizează evenimentul „Orașul care se simte”, parte a programului Școli creative 2025. Proiectul este finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.

Evenimentul reunește 36 de elevi din clasele VIII–XII, proveniți atât din școli de masă, cât și din școli speciale. Împărțiți în șase echipe mixte, elevii vor participa la o serie de activități culturale, senzoriale și sportive, desfășurate într-un format participativ și colaborativ.

Pe parcursul zilei, participanții vor explora trei ateliere tematice – „Orașul ascuns” (explorare senzorială), „De-a orașul” (jocuri de mimă și mișcare) și „Colaj de stradă” (activitate creativă cu texturi și culori) – urmate de un meci amical de fotbal și o masă comună.


Fiecare echipă va naviga prin activități folosind un „pașaport cultural” care încurajează implicarea și interacțiunea.

Scopul proiectului este de a promova incluziunea, creativitatea și spiritul de echipă între elevi cu experiențe și nevoi diferite. Potrivit organizatorilor, participanții vor fi recompensați simbolic pentru creativitate, întrajutorare și umor, într-un cadru informal și prietenos.

„Elevii vor fi răsplătiți pentru creativitate, întrajutorare și umor. Ne dorim ca fiecare dintre ei să simtă că orașul le aparține și că vocea lor contează”, a transmis echipa Asociației Timișoara Bikers – TB 2007.

Evenimentul este realizat în parteneriat cu Liceul Teoretic Special „Iris” Timișoara, Liceul Tehnologic Ortodox „Antim Ivireanu”, Școala Gimnazială Nr. 25, Școala Gimnazială Nr. 12, Liceul Tehnologic Special „Gheorghe Atanasiu” și Asociația Club Sportiv de Fotbal de Stradă „Metanoia”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.