Tânăra și energica soprană Milița Pantin a urcat pentru prima oară pe scena Operei timișorene în luna martie a anului trecut, în opereta Liliacul. Absolventă a Universității Naționale de Muzică din București, soprana este laureată a multor premii naționale și internaționale de interpretare muzicală și a susținut numeroase spectacole atât în țară cât și în străinătate. În cadrul ediției din acest an a Festivalului de Operă și Operetă din Parcul Rozelor, Milița Pantin a urcat trei seri la rând pe scenă. În cele ce urmează am realizat un interviu cu Milița Pantin, care a absolvit Liceul de Artă Ion Vidu din Timișoara.
De unde vine pasiunea ta pentru muzică? Ai moștenit pe cineva din familie? Care au fost primele evenimente la care ai apărut în fața publicului?
Muzică a fost mereu cu mine, de când mă știu. Îmi amintesc că încă din copilărie susțineam că aș vrea să vindec oamenii prin muzică. Acum nu pot să spun că mai am același vis, dar cert este că îmi doresc să aduc bucurie și emoție pozitivă publicului. Părinții mei nu sunt muzicieni, cu toate acestea au susținut întotdeauna pasiunea mea pentru artă, în special pentru muzică. În fiecare zi după grădiniță, bunica mea se ocupa să mă ducă la cor, balet, gimnastică ritmică, desen, teatru și mai apoi la pian. Prima mea ieșire pe scenă a fost la vârsta de 6 ani într-un spectacol organizat de „Palatul Copiilor” unde activam în vremea respectivă. Dar nu am fost degajată de la început, am avut mulți ani în care tracul de scenă mă acapara, acum mă simt ca acasă, probabil că este vorba despre exercițiu.
Ai absolvit Liceul Ion Vidu, iar mai apoi Universitatea din Bucuresti. Care e diferenta între publicul din capitala țării și cel din Timișoara?
M-am simțit iubită de public peste tot, fiind timișoreancă nu pot da un răspuns obiectiv. Poate că publicul bucureștean este mai dur, mai exigent…dar recunosc că această afirmație poate fi ușor nuanțată de patriotismul local.
Ai fost invitată să cânți la Festivalul de Operă și Operetă din Parcul Rozelor, trei seri la rând. Cum ți s-a părut ediția din acest an și cum ți se pare Timișoara, după capitala culturală europeană?
Consider că ediția din acest an a festivalului de Operă și Operetă a fost foarte bine primită de public, iar în calitate de profesionist pot afirma că și nivelul artistic a fost pe măsură. Mă simt îndreptățită să fac acesta afirmație având în vedere că am fost spectator a multor ediții ale acestui festival. Eu am participat la Gala Johann Strauss în deschiderea festivalului având onoarea să fiu pe aceiași scenă cu artiști consacrați precum: Renata Vari, Marius Budoiu și Cristian Rudic, iar la pupitrul dirijoral s-a aflat Guido Mancusi. În a doua seară a festivalului am dat viață personajului Musetta din opera Boema de Puccini, alături de colegii mei minunați de la O.N.R.T. Colegi pe care i-am urmărit și admirat din public ani la rând. Iar în încheierea festivalului am jucat rolul fiicei, Shprinze, a lăptarului Tevye din musicalul „Scripcarul pe acoperiș”. Consider că, o dată cu anul în care Timișoara a fost Capitală Culturală, apetitul publicului a crescut. Cu toate acestea există potențial pentru și mai mult, ca tânăr artist îmi iau foarte în serios rolul de a aduce artă, în speță opera, mai aproape de tineret, într-o primă etapă prin postări pe social media cu și despre operă.
Cum vezi tu nivelul culturii muzicale în general în țara noastră? S-a schimbat ceva în ultimii ani, mergem în general „spre bine“, sau nu?
În ceea ce privește nivelul general al culturii în țara noastră, mă încălzește faptul că sala de operă este mereu neîncăpătoare și că biletele se epuizează cu mult timp înainte de spectacole, deci există cerere din partea publicului.
Cu toate acestea, aria mea de expertiză nu este suficient de vastă pentru a generaliza, pot comenta doar nișa mea și anume publicul de operă, care fără îndoială, este mai numeros în ultimii ani. Îmi doresc să „corup” cât mai mulți tineri în această lume magică a operei prin postările mele pe social media, iar dacă timpul îmi va permite, mă voi ocupa mult mai serios de acest aspect.
Există muzică „pentru elite“ și „pentru mase“? Cum se diferențiează diversele genuri muzicale, în opinia ta?
Muzica pentru elite este o exprimare stereotipică, din punctul meu de vedere. Nu știu dacă există… Eu consider că nu trebuie să ne placă tuturor aceleași tipuri de muzică și consider că este în regulă să fie așa. La începuturile sale opera avea ca public țintă clasele privilegiate, pentru că doar acestea aveau accesibilitate la ea. De-a-lungul secolelor genul s-a adaptat și a devenit din ce în ce mai apropiat de omul de rând. Acum opera nu mai consitituie un lux sau o demonstrație de snobism sau elitism, este doar o forma de exprimare artistică, cea mai complexă, obiectiv vorbind. Așadar, astăzi opera este accesibilă tuturor celor care vor să vină și s-o cunoască.
Care sunt principalele atu-uri ale unui muzician „bun“?
Principalele atuuri ale unui muzician bun sunt: versatilitatea, perseverența, adaptabilitatea, inteligența și talentul.
Cum arată o zi tipică în viața ta….și cum te relaxezi?
O zi tipică din viața mea începe cu 30 de minute de citit în timp ce îmi savurez cafeaua și un mic dejun nutritiv, apoi studiu, ori la operă, ori acasă, repetiții, eventual studiul de după repetiții… încerc să introduc și sport, cursuri de germană. Mă relaxez citind sau socializând față în față, nu prin mesaje, cu prietenii.
Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit vreodată în cariera muzicală? Dacă ar fi să dai un sfat celor care se gândesc să pășească pe acest drum, care ar fi acela?
Nu pot vorbi despre o carieră muzicală, nu este încă cazul. Cel mai bun sfat pe care l-am primit este să fiu autentică, autentică și onestă cu mine ca om, ca artist și pe scenă ca personaj. Celor care se gândesc la această carieră, le-aș spune să se gândească bine dacă își doresc cu adevărat acest lucru, pentru că necesită dedicare în totalitate, nu se poate face cu jumătăți de măsură.
Ce planuri de viitor ai?
În viitor îmi doresc să cânt operă și să împart publicului din fericirea mea de a fi pe scenă și să fiu din ce în ce mai bună la asta.
