
Foto: Alin Popoviciu / Facebook
Consiliul Local Ghizela a aprobat în unanimitate propunerea Consiliului Județean Timiș privind înființarea societății Eco Serv Timiș SRL, entitate care va avea rolul de a gestiona Deponeul de deșeuri de la Ghizela.
Noua societate va fi deținută în proporție de 99% de Consiliul Județean Timiș, în timp ce Primăria Ghizela va deține 1% din acțiuni, devenind astfel partener direct în administrarea infrastructurii de mediu.
La ședința de consiliu local au participat Alin Popoviciu și Alexandru Iovescu, ambii vicepreședinți ai Consiliului Județean Timiș, care au subliniat importanța acestui demers pentru dezvoltarea comunității locale și pentru îmbunătățirea sistemului de management al deșeurilor la nivel județean.
Un element semnificativ al acestui proiect este stabilirea sediului social al societății în comuna Ghizela, decizie care va permite direcționarea taxelor și impozitelor generate către bugetul local, aducând beneficii economice directe comunității.
„Este un pas important și corect ca Primăria Ghizela să fie implicată direct în acest proiect, care va asigura o colaborare eficientă între administrația județeană și cea locală,” a declarat Alin Popoviciu.
Noua structură vine ca răspuns la necesitatea unui sistem eficient și modern de gestionare a deșeurilor în județul Timiș, în condițiile în care autoritățile doresc eliminarea problemelor recurente legate de salubrizare și eficientizarea administrării Deponeului de la Ghizela.
Inițiativa este rezultatul unei colaborări între conducerea Consiliului Județean Timiș, condus de președintele Alfred Simonis, și autoritățile locale din Ghizela.
Reprezentanții CJT subliniază că proiectul urmărește nu doar o mai bună gestionare a deșeurilor, ci și păstrarea fondurilor în județ, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă a comunităților locale.





