Primăria Timișoara deschide un nou spațiu verde pentru locuitori. Fostul Ștrand al...

Primăria Timișoara deschide un nou spațiu verde pentru locuitori. Fostul Ștrand al Tineretului, va fi transformat într-o zonă de recreere

0
DISTRIBUIȚI

Municipalitatea timișoreană a început procesul de redare a spațiilor verzi neutilizate și degradate către comunitate. Astfel, au demarat demolarea gardului din zona fostului Ștrand al Tineretului, pentru ca locuitorii din cartierele Crișan și Ghiroda Nouă să aibă acces la zona verde pentru plimbări pe jos sau cu bicicleta.

În etapele următoare, zona va fi ecologizată și vor fi amenajate alei naturale, în conformitate cu legislația.

„Acum un an, dărâmam gardurile de la fosta unitate militară de pe Alexandrescu și deschideam oamenilor un spațiu verde uriaș. Azi, locuitorii din zonă se bucură zi de zi de natură chiar lângă casele lor. Ani la rând, aceste terenuri au fost ținute după garduri și au ajuns să se umple de vegetație necontrolată și de gunoaie. Noi vrem altceva: să redăm timișorenilor natura din orașul lor. Cu intervenții neinvazive, transformăm aceste spații uitate în locuri deschise, care aduc sănătate și bucurie comunității”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Terenul, care se întinde pe mai bine de 30 de hectare, a fost ani la rând izolat prin garduri din metal și beton, iar în multe zone s-au acumulat deșeuri și vegetație neîngrijită.

O mare parte din această suprafață aparține Municipiului Timișoara, iar conform prevederilor noului Cod Silvic, pădurea urbană va deveni accesibilă pietonilor și bicicliștilor.


Locuitorii vor putea folosi spațiul atât pentru recreere și plimbări, cât și ca traseu mai scurt către stații de transport public sau către facilitățile sportive din apropiere. În plus, intervenția va îmbunătăți accesul pietonal pe Calea Ghirodei.

În prima fază, se va îndepărta gardul care delimitează zona, operațiune realizată în cadrul unui nou contract încheiat de Primăria Timișoara cu firma WBW Logistic SRL.

Această intervenție nu va afecta gardurile care împrejmuiesc terenuri private sau concesionate către operatori economici. Ulterior, administrația locală va organiza acțiuni de ecologizare și va amenaja alei naturale, urmând traseele deja conturate în mod informal de-a lungul timpului.

Această inițiativă este o continuare a demersurilor din nordul orașului, în zona Grigore Alexandrescu, unde municipalitatea a eliminat gardurile, a curățat terenul, a reabilitat aleile și iluminatul public, redând zona comunității. În urma unei inițiative private, spațiul a fost valorificat și pentru activități sportive, fiind amenajat un pumptrack destinat copiilor și tinerilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.