Principesa Elisabeta Karadjordjević a Serbiei lansează la Timișoara o carte autobiografică

Principesa Elisabeta Karadjordjević a Serbiei lansează la Timișoara o carte autobiografică

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="wp-block-image">

Principesa Elisabeta Karadjordjević, o descendentă a familiei regale sârbe, își va lansa cartea autobiografică, „Departe, acolo”, la Timișoara. Evenimentul, organizat în orașul cu o semnificație istorică importantă pentru familia prințesei, va avea loc vineri, 26 septembrie, de la ora 19:00, în sala festivă a Palatului Episcopului Sârb din Piața Unirii.

Lansarea cărții reprezintă o ocazie specială de a explora legăturile istorice dintre poporul sârb și cel român, dar și de a întări relațiile culturale și sociale. Prezența Principesei Elisabeta la Timișoara este cu atât mai relevantă cu cât strămoșii ei direcți au trăit în acest oraș. Prințul Alexandru Karadjordjevic, conducător al Principatului Serbiei, a locuit la Timișoara din 1858 până la moartea sa, în 1885. Bunicul prințesei, Prințul Arsenie Karadjordjevic, cel mai decorat ofițer sârb din istorie, s-a născut chiar aici, în 1859.

La eveniment, alături de Principesa Elisabeta Karadjordjević, va lua cuvântul și dr. Vladimir Jeftic, secretar executiv al Centrului Cultural Sârb „Constantin” din Timișoara, recent inaugurat, în calitate de moderator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.