S-au pus în vânzare biletele pentru o nouă ediție a festivalului „25...

S-au pus în vânzare biletele pentru o nouă ediție a festivalului „25 de ore de teatru non-stop” de la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Primul sfârșit de săptămână din luna octombrie aduce la Timișoara, pentru al treilea an consecutiv, peste 100 de artiști tineri, care vor anima orașul susținând 22 de evenimente în 13 spații convenționale și neconvenționale, în cadrul festivalului „25 de ore de teatru non-stop”. De la spectacole de teatru potrivite tuturor vârstelor, la concerte și performance-uri muzicale, la ateliere și audiții de teatru radiofonic, programul maratonului teatral este alcătuit așa încât iubitorii de teatru să poată alege dintr-o varietate de propuneri, diverse ca mesaj și ca abordare, evenimentele urmând să aibă loc timp de mai bine de 24 de ore, fără întrerupere.

În prologul maratonului teatral, în 4 octombrie la ora 18:00, spectatorii sunt invitați la premiera spectacolului „Mantas”, o coproducție Interakt Arts – Bis Teatru, care aduce în prim-plan trei actori tineri din Timișoara: Alexandru Romescu, Cristina Rotaru Chiperi și Ioana Balint. Spectacolul-instalație va fi pus în scenă la Hala C4Company, un spațiu industrial într-unul cultural, aflat la granița dintre cartierele Iosefin și Șagului. Deschiderea oficială a festivalului va avea loc sâmbătă seară, în 4 octombrie, la ora 20:00, când la Casa Tineretului, Teatrul Apropo din București va prezenta comedia romantică „Repetiția de seară”, cu Claudia Moroșanu în distribuție, o tânără actriță originară din Timișoara. Biletele pot fi procurate pe iabilet.ro.

Cea mai nouă sală de spectacole din Timișoara, sala Studio a teatrului Auăleu din incinta localului Scârț Loc Lejer, va găzdui „Cazul Țundrea”, un teatru documentar scris și regizat de tinerii actori din distribuție, Ana Monica Vîlcu, Cosmin Gaspar și Șerban Melnic, duminică dimineață artițtii vor recita poezii în Piața Unirii iar vârstnicii din cîminul „Inocențiu M. Klein” vor avea parte de un spectacol de muzică și poezie. Cei mici sunt așteptați duminică, 5 octombrie, de la ora 12:00, în grădina Institutului Francez pentru a se amuza cu „Muzicanții din Bremen iar adolescenții vor putea urmări un spectacol dedicat lor. Tot duminică, în sala multifuncțională a CJT se va juca „Un spectacol dumnezeiesc” pus în scenă la Teatrul Nou din București, pentru care biletele se găsesc pe iabilet.ro, iar teatrul Basca și C4Company vor încheia ediția a XV-a a festivalului. A fost pus în vânzare și un număr limitat de abonamente, care asigură accesul la toate evenimentele, care pot fi procurate pe iabilet.ro. Programul cuprinde 22 de evenimente, dintre care două online și zece cu acces liber. Sunt disponibile bilete online la fiecare spectacol în parte pe iabilet.ro sau la intrare, în limita locurilor disponibile.

Programul complet al festivalului este următorul:

Sâmbătă, 4 octombrie, ora 18:00, Hala C4Company 

Prologul maratonului teatral

MANTAS

Bis Teatru & Interakt Arts

Cu: Alexandru Romescu, Cristina Rotaru, Nana Balint

Text și regia: Bogdan Sărătean

Scenografia: Alexandra Budianu

Durata 1h 

14+

Acces pe bază de rezervare prin SMS la nr.


0748189149

Sâmbătă, 4 octombrie, ora 20:00, Casa Tineretului

Deschiderea oficială a festivalului

REPETIȚIA DE SEARĂ

Teatrul Apropo 

Cu: Liviu Cheloiu și Claudia Moroșanu

Regia: Alexandru P. Rusu

Durata: 1h 30 min 

15+

Sâmbătă, 4 octombrie, ora 22:00, Casa Studenților Timișoara, Sala Studio Diogene Bihoi

STUDENTUL

Teatrul Thespis 

Cu: Florin Iacob Sporea, Julia Nămoloiu, Diana Velescu, Cristian Petruș, Valentin Covaciu, Denis Baraboi, Andrada Bejan, Simina Cristian, Maria Bunea, Roberth Blănaru, Giuliana Stoinescu, Maria Cinăzan, Sara Kujbus, Anca Brisc, Ștefan Munteanu.

Regia: Salahhe

Durata: 60 min 

14+

Sâmbătă, 4 octombrie, ora 22:30, Sala Auăleu (Scârț Loc Lejer)

CAZUL ȚUNDREA 

Teatrul Apropo 

Text: Șerban Melnic și Cosmin Gaspar

Documentarea, regia și distribuția: Ana Monica Vîlcu, Cosmin Gaspar, Șerban Melnic

Scenografie: Nairam. Marian Văsii

Durata: 1h 20 min

12+

Sâmbătă, 4 octombrie, ora 22:30, Casa Artelor

TEXT & DANS 

Un performance de/ cu Ioana Dajbog, Răzvan Omotă, Paul Bondane

Durata: 50 min

16+

Sâmbătă, 4 octombrie, ora 23:00, Cuib d’Arte

APROAPE TEATRU, DA’ MAI MULT MUZICĂ

Un concert cu Cristian Lupașcu

Durata: 45 min

14+

Duminică, 5 octombrie, ora 00:30, Casa Tineretului

ARMAGEDDON REBRANDED

Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca

De Alex Gorghe

Cu: Andrada Balea, Alexandra Caras, Ana Maria Marin, Tavi Voina

Regia: Irisz Kovacs

Scenografia: Răzvan Bordoș

Durata: 90 min

14+

Duminică, 5 octombrie, ora 02:30, Cuib d’Arte

MONOLOAGELE VAGINULUI

Cu: Serenela Mureșan, Cristina Ragos și Codruța Vasiu.

Durata: 1 h 10 min

14+  

Duminică, 5 octombrie, ora 04:00, Cuib d’Arte

CLOWN IN THE CITY

Asociația Evocativ

De și Cu: Tavi Voina

Durata: 35 min

12+

Duminică, 5 octombrie, ora 05:00, Cuib d’Arte

AUDIȚIE MUZICANȚII DIN BREMEN (teatru radiofonic)

O coproducție Bis Teatru, Interakt Arts & MetalBiscuit Recordings

Acces liber/ Audiență generală

Duminică, 5 octombrie, ora 06:00, Online (canalul de YouTube Bis Teatru)

NĂSCUT ÎN ‘90 

Cu: Aneea Axentea, Andrada Grosu, Claudiu Fălămaș

Durata: 1h 30 min

Acces liber (online)/ 14+

Duminică, 5 octombrie, ora 08:00, Online (canalul de YouTube Bis Teatru)

NĂSCUT ÎN 2000

Cu: Alexandra Roatiș, Andrada Grosu, Aneea Axentea, Sharom Bukirwa

Durata: 1h 10 min

Acces liber (online)/14+

Duminică, 5 octombrie, ora 09:30, Piața Unirii

ÎNVIORARE 

Cu Dumitru Stegărescu și mulți alții.

Durata: 30 min

Acces liber/ Audiență generală

Duminică, 5 octombrie, ora 10:00, Piața Unirii

POEZIE LA MICUL DEJUN

Live poetry cu Bogdan Constantin Tălmaciu, Sharom Bukirwa și mulți alții.

Durata: 1h

Acces liber/ Audiență generală

Duminică, 5 octombrie, ora 10:00, Căminul pentru Persoane Vârstnice „Inocențiu M. Klein”

PENTRU BUNICII NOȘTRI (spectacol cu circuit închis, dedicat seniorilor)

Cu: Cristian Lupașcu și Andrada Grosu

Durata: 40 min

Duminică, 5 octombrie, ora 12:00, Grădina Institutului Francez

MUZICANȚII DIN BREMEN

Bis Teatru

Cu: Paul Bondane, Claudiu Fălămaș, Andrada Grosu, Dumitru Stegărescu

Regia: Bogdan Sărătean

Durata: 50 min. Audiență generală

Duminică, 5 octombrie, ora 13:30, Teatrul Maghiar de Stat (Sala Studio)

PSIHOZĂ. PAUZĂ. IUBIRE

Fabrica de Teatru

De David Roth

Cu: Alexandru Ștefan Sopon, Alexandru Stoica, Andrei Manolea, Alexia Victoria Olar, Mara Pătru, Teodora Baca, Alexandra Dejugan, Ema Man-Abramiuc, Nicola Bojiță, Alexia Muntean, Iulia Solomon, Iris Pătru, Daria Marinescu, Sati Batin, Timeea Tatu, Robert Ciucur, Razvan Oancea

Regia: Laura Câmpean

Durata: 45 min

Acces liber/ 14+

Duminică, 5 octombrie, ora 15:00, Sinagoga din Cetate

TRENUL CU 2 LOCOMOTIVE

Interakt Arts & Bis Teatru

Un performance de și cu Charlie Fălămaș

Durata: 1h 10 min

14+

Duminică, 5 octombrie, ora 17:00, Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș

UN SPECTACOL DUMNEZEIESC

Teatrul Nou

Adaptare după: David Javerbaum

Cu: Cristian Ioniță, Radu Catană, Cristian Constantinescu

Regia: Iulia Alexandra Neacșu

Scenografia: Marian Paraschiv

Durata: 1h 50 min

14+

Duminică, 5 octombrie, ora 19:30, Teatrul Basca

(DEZ)RĂDĂCINARE

Teatrul Basca

Text: Andrei Ursu

Cu: Jacqueline Kohl și Andrei Zgăbaia

Regia: Ana Maria Ursu

Scenografia: Daria Pau

Coregrafia: Vika Medviedeva

Durata: 1h 30 min

14+

Duminică, 5 octombrie, ora 20:00, Hala C4Company

FEMEIE, MAI ÎNCET CU INTELIGENȚA!

C4Company Timișoara

Cu: Nana Balint

Regia: Mateea Marin

Scenografia: Vlad Gheorghe Cadar

Durata: 45 min

6+

Duminică, 5 octombrie, ora 21:00, Cuib d’Arte

Epilogul maratonului teatral

AFTER -PARTY cu DJ Vlad Dumitru

Spații:

– Casa Tineretului (Str. Aries, nr. 19) Duminică, 5 octombrie, ora 20:00, Hala C4Company

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.