
Timișorenii pasionați de limba română sunt invitați să participe la un concurs inedit de dictare, organizat de Primăria Municipiului Timișoara și Casa de Cultură. Evenimentul, intitulat „Marea Dictare”, va avea loc duminică, 21 septembrie, în Piața Libertății.
Acțiunea marchează într-un mod simbolic Ziua Limbii Române, sărbătorită anual pe 31 august, și are ca scop promovarea scrierii corecte și redescoperirea frumuseții limbii române într-un context dominat de tehnologie digitală.
„Este un proiect prin care Timișoara celebrează limba română și pe toți cei care înțeleg că regulile gramaticale nu sunt un moft.
Îi invităm pe cei care iubesc limba română să redescopere bucuria scrisului de mână și respectul pentru cuvântul rostit și scris corect”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.
Inspirat de proiectul francez „La Grande Dictée des Champs Élysées”, creat de scriitorul Bernard Pivot, concursul din Timișoara propune un format cultural cu succes internațional, adaptat publicului local.
Participanții – indiferent de vârstă – vor scrie sub dictarea unor invitați speciali: actorii Medeea Marinescu, Bogdan Spiridon și Matei Chioariu. Organizatorii vor pune la dispoziție toate materialele necesare: foi și instrumente de scris.
Înscrierile la concurs sunt deschise în perioada 5-16 septembrie, prin intermediul platformei oficiale, unde poate fi consultat și regulamentul complet al evenimentului.
Pentru cei mai buni dintre participanți, organizatorii au pregătit premii atractive:
- Premiul I – 3.000 lei;
- Premiul II – 2.000 lei;
- Premiul III – 1.000 lei.