USR sărbătorește nouă ani la Timișoara și conturează „reforme strategice” pentru România...

USR sărbătorește nouă ani la Timișoara și conturează „reforme strategice” pentru România (foto)

0
DISTRIBUIȚI


Foto: Virgil Simonescu

Uniunea Salvați România (USR) a marcat astăzi, la Timișoara, nouă ani de la înființarea formațiunii. La eveniment au participat membrii conducerii centrale, inclusiv miniștrii USR Diana Buzuianu (Mediu), Radu Miruță (Economie și Digitalizare) și Ionuț Moșteanu (Apărare), alături de Biroul Național USR.

Oana Țoiu, ministru al Muncii, nu a fost prezentă, fiind plecată la New York. Toți președinții filialelor județene au participat la reuniune, care a avut ca scop definirea direcției strategice pentru următoarea perioadă.

În discursul său, Dominic Fritz a subliniat importanța asumării responsabilității politice și administrative, mai ales într-un context economic și social dificil, și a punctat rolul miniștrilor USR în guvern pentru crearea unui stat mai drept și mai funcțional.

„Ne asumăm această responsabilitate și ne dorim să construim o alternativă reală în politica românească, care să servească interesele cetățenilor, nu ale unor grupuri politice sau externe”, a declarat primarul Timișoarei.

Fritz a atras atenția asupra situației economice actuale, caracterizată de scăderea puterii de cumpărare, inflație și nevoia de politici economice prioritare. Printre propunerile USR se numără reducerea amprentei statului în buget, desființarea instituțiilor și agențiilor nefuncționale, digitalizarea ANAF-ului pentru transparență și predictibilitate în rambursarea TVA-ului, precum și listarea la bursă a companiilor de stat și lichidarea celor neperformante.

Primarul Timișoarei a mai abordat reforma administrativ-teritorială, subliniind necesitatea comasării comunelor mici, gestionării eficiente a zonelor metropolitane și creării unei comisii interdisciplinare cu experți, parlamentari și primari pentru elaborarea unei reforme coerente.

„Este nevoie de o mare reformă administrativ-teritorială în România, pentru ca bugetele locale să nu mai fie suprasolicitate și comunitățile locale să fie întărite”, a spus Fritz.

Un alt punct important discutat a fost securitatea națională, în contextul războiului hibrid dus de Rusia. USR a subliniat necesitatea apărării României împotriva ingerințelor externe, inclusiv prin întărirea sancțiunilor europene și crearea unui cadru penal pentru cei care le ignoră.

De asemenea, Dominic Fritz a susținut activitatea ministrului Diana Buzuianu, vizată de o moțiune de cenzură, subliniind că deciziile acesteia protejează interesele cetățenilor și resursele naturale ale României.

„Atacurile împotriva ministrului arată că cei care pretind patriotismul servesc de fapt alte interese”, a precizat Fritz.

Evenimentul este, potrivit USR, un moment de reflecție asupra realizărilor partidului de până acum și de stabilire a priorităților pentru următorii ani, axate pe transparență, reforme, dezvoltare economică și protejarea cetățenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.