
Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a anunțat că l-a trimis în judecată pe O.N.M., cercetat pentru omor după ce și-a ucis fosta parteneră de viață într-un mod extrem de violent.
Bărbatul a avut a relaţie cu femeia timp de 15 ani. Cei doi au și două fete, ambele minore.
În urmă cu aproximativ două luni, cei doi s-au despărţit din cauza unor neînţelegeri și locuiau separat. Femeia era angajată ca barmaniţă la un restaurant din oraşul Chişineu-Criş.
În 5 august, seara, bărbatul a mers cu mașina la locul de muncă al femeii și cei doi s-au certat din cauza unor mesaje pe care femeia le-ar fi redirecţionat unui alt bărbat. Bărbatul a urcat în mașină, a lăsat geamul din dreapta jos, în timp ce continua să își jignească fosta iubită. Femeia a intrat prin geamul deschis în mașină şi l-a zgâriat pe bărbat, moment în care O.N.M. a prins-o cu mâna și a pornit mașina. Femeia era atârnată de portiera dreaptă, în afara autoturismului.
Bărbatul a condus cu mai mult de 100 km/h pe DN 79 A, iar la aproximativ 1,5 km de ieșirea din localitatea Chișineu Criș, a lăsat femeia de mână. Aceasta, din cauza epuizării și a vitezei mari, a căzut pe asfalt, lovindu-se puternic la cap și pe toată suprafața corpului și a murit.
Cadavrul ei a fost găsit la patru metri de marginea drumului.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Arad.





