CCIAT promovează proiectul european COVE WENDT la târgul „Angajatori de top” de...

CCIAT promovează proiectul european COVE WENDT la târgul „Angajatori de top” de la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI
centrul regional de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va fi prezentă în 24 și 25 octombrie cu stand la Târgul Angajatori de top Timișoara, cel mai mare și renumit eveniment de carieră din regiune, organizat la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Prezența CCIAT la acest eveniment are ca scop promovarea proiectului european COVE WENDT, o inițiativă dedicată dezvoltării competențelor și excelenței în domeniul sudurii și al tehnologiilor avansate.

Prin intermediul proiectului COVE-WENDT (Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing), CCIA Timiș, în calitate de partener al proiectului, contribuie la consolidarea unei rețele internaționale de centre de  excelență, reunind parteneri din mediul educațional, universitar, de cercetare și industrial, în cadrul conceptului european „Quadruple Helix”.


La standul CCIAT publicul vizitator va descoperi noi programe de formare profesională, dedicate atât specialiștilor din domeniul tehnic și al sudurii, cât și tinerilor interesați să își dezvolte o carieră într-un sector aflat în continuă transformare. Participanții vor putea afla mai multe despre posibilitățile de calificare, perfecționare și reconversie profesională, precum și despre modul în care pot deveni parte din rețeaua europeană de excelență COVE WENDT, Angajatori de top Timișoara fiind locul în care se poate găsi un loc de muncă sau pot doar fi aflate tendințele actuale de pe piața muncii și pot fi stabilite contacte cu companii, organizații și instituții care investesc în formarea profesională și inovație.

Intrarea este gratuită iar înscrierile se pot face online pe  https://shorturl.at/SFMPw.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.