Clinica de Balneologie din Timișoara va fi dotată cu echipamente medicale moderne...

Clinica de Balneologie din Timișoara va fi dotată cu echipamente medicale moderne pentru recuperare și tratament

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Arhivă

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a semnat contractele pentru dotarea noii Clinici de Balneologie cu echipamente medicale moderne și mobilier specific. Noile achiziții vor permite demararea serviciilor de recuperare medicală în clădirea recent finalizată și vor asigura condițiile necesare pentru desfășurarea unor terapii personalizate.

Clinica va dispune de aparatură pentru tratamente specializate precum hidroterapie, kinetoterapie, fizioterapie și electroterapie. Printre dotări se numără căzi speciale pentru hidroterapie și băi galvanice, aparate performante de kinetoterapie – inclusiv un sistem robotizat pentru recuperarea mobilității –, lift electric pentru piscină, biciclete medicale, saltele, mingi și gantere pentru exerciții de gimnastică medicală.

De asemenea, vor fi instalate aparate moderne de electroterapie, destinate refacerii musculaturii și recuperării post-traumatice sau post-operatorii.


Pentru siguranța și confortul pacienților, clinica va fi dotată și cu mobilier medical nou: cărucioare, cârje, cadre de mers și tărgi mobile.

Investiția are o valoare totală de aproape 4,2 milioane de lei și este finanțată prin Programul Sănătate 2021-2027. Noua clădire include un bazin cu apă termală, patru băi galvanice, 14 săli de tratament și cinci cabinete de consultații. Imobilul este adaptat pentru persoanele cu mobilitate redusă și dispune de sisteme moderne de ventilație și climatizare.

Achiziția este împărțită în patru loturi:

  • REO Medical Aparatura Medicală SRL – echipamente de hidroterapie și kinetoterapie (loturile 1 și 2);
  • Pro Cardia SRL – echipamente de electroterapie (lotul 3);
  • Iryo Systems SRL – mobilier medical (lotul 4).

Termenele de livrare sunt cuprinse între 20 și 45 de zile de la transmiterea comenzilor, în funcție de tipul echipamentelor.

Vă reamintim că, clădirea Clinicii de Balneologie a fost finalizată în luna iulie 2025, marcând finalul unui proiect demarat în anul 2019.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.