Femeile în siguranță, responsabilitatea statului. Timișoara iese în stradă

Femeile în siguranță, responsabilitatea statului. Timișoara iese în stradă

0
DISTRIBUIȚI


În Timișoara are loc cea de-a opta ediție a manifestației „Împreună pentru siguranța femeilor”, organizată de Asociația SPICC, membră a Rețelei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor (VIF) din 2016, împreună cu partenerii Liga AC și Alternativa Civică. Evenimentul face parte dintr-o mișcare națională organizată de Centrul FILIA și se desfășoară simultan în București și alte orașe.

„Este un moment de solidaritate și de revoltă. De opt ani, ieșim în stradă pentru a spune că viața femeilor contează, că violența nu este o fatalitate și că statul are datoria să protejeze, nu să ignore”, a declarat pentru Pressalert.ro Simona Ionescu, președinta Asociației SPICC.

Ea a subliniat că întreaga societate a fost zguduită anul acesta de crimele comise împotriva femeilor, adesea în spațiul public și chiar în prezența copiilor.

„Aceste crime sunt femicide și ar fi putut fi prevenite de autorități. Ieșim în stradă pentru că ne dorim o lume în care fetele și femeile să trăiască în siguranță, în care egalitatea de gen și respectul pentru drepturile femeilor să fie valori fundamentale”, a adăugat Simona Ionescu.

Participanții cer modificarea legislației pentru prevenirea femicidelor și violențelor care le preced, evaluarea și identificarea riscului de către autorități, aplicarea imediată a măsurilor de protecție, incriminarea căsătoriei forțate, armonizarea legislației cu Directiva 1385/2024 și educație pentru egalitate de gen în școli.

„Până când această lume va deveni realitate, vom continua să fim în stradă, împreună. Pentru că solidaritatea salvează vieți”, a încheiat Simona Ionescu.

Potrivit unei analize realizate de site-ul de investigații Snoop, pe baza informațiilor centralizate de la 42 de parchete din țară, în 77 din cele 89 de cazuri de omor și tentativă de omor comise de bărbați asupra femeilor este vorba despre femicid, uciderea femeilor din motive de gen.

Statisticile arată că, în 2025, la fiecare trei zile un bărbat a încercat să omoare o femeie în România. În 46 dintre aceste cazuri, femeile nu au supraviețuit. Cifrele includ doar situațiile raportate și înregistrate de autorități, ceea ce înseamnă că amploarea reală a fenomenului ar putea fi chiar mai mare.

Investigația Snoop arată că, între ianuarie și septembrie 2025, în 23 de județe și în București a avut loc cel puțin un caz de omor, adică aproape două treimi din teritoriul țării. Dacă se iau în calcul doar tentativele (raportate în șase județe), rămân doar 13 județe fără crime sau încercări raportate.

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Iași, cu 10 incidente (două femei ucise și opt tentative de omor), urmat de București – cu nouă cazuri (o crimă și opt tentative) – și Prahova, unde s-au înregistrat patru crime și trei tentative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.