
Consiliul Județean Timiș a anunțat demararea lucrărilor pentru construirea unei noi legături rutiere între localitățile Parța și Petroman. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a semnat recent contractul de execuție pentru obiectivul de investiție – un pod pe DJ 593B, km 5+000, Parța.
Valoarea contractului se ridică la 1.637.938 lei, iar lucrările au fost atribuite societății SC PORR Construct SRL.
Termenul de execuție este de șase luni de la emiterea ordinului de începere, iar garanția lucrărilor este de cinci ani de la recepția finală.
Proiectul prevede realizarea unui pod nou, cu patru deschideri, care va traversa Canalul Găvojdia și va asigura continuitatea tronsonului de drum. Podul va fi construit în vecinătatea celui existent, fără ca acesta să fie demolat.
„Investim constant în infrastructura rutieră a județului, pe de o parte pentru a conecta mai bine localitățile, dar și pentru a crește siguranța în trafic”, a declarat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.
În prezent, degradarea podului existent, cunoscut sub numele de Podul Turcului, nu permite traversarea în siguranță, nici către terenurile agricole de pe partea cealaltă a Văii Găvojdia, nici către Petroman. Situația pune în pericol chiar intervențiile de urgență ale ambulanțelor, pompierilor sau poliției, fiind necesară construirea unui pod nou.





