
Festivalul in:vzbl organizat de teatrul Basca continuă în lunile octombrie și noiembrie cu cinci spectacole din Serbia, Ungaria, Polonia și Bulgaria, care doresc să atragă atenția asupra vieții din comunitățile rurale, cu toate problemele generate de viteza adaptării la vârtejul schimbărilor din cotidian. Pe lângă acestea, teatrul aduce în fața publicului teatru forum, povești cu tematici ecologice și documentare sociale, unde problemele ascunse devin vizibile iar trauma individuală și izolarea socială se diminuează. „Ne credem atât de diferiți unii de alții, dar în esență suntem atât de asemănători… Rolul spectacolelor de la festivalul in : v z b l este să ne arate că suntem la fel de vulnerabili. Viața devine mai ușoară dacă ne privim cu mai multă empatie, compasiune, acceptare. Veniți la teatru să descoperiți cum umanitatea e cea care ne leagă”, e îndemnul directorului teatrului, Ana Maria Ursu. Tot în cadrul festivalului, în luna noiembrie se vor derula două rezidențe artistice de două săptămâni în care doi artiști din țări diferite vor lucra împreună cu grupuri de copii și adulți din medii defavorizate pentru a crea performance-uri unice.
Programul festivalului în lunile octombrie și noiembrie este următorul:
Sâmbătă, 11 octombrie, ora 19:00, la teatrul Basca – PLAYBACK THEATER cu Teatrul Basca
Marți, 14 octombrie, ora 19:00, la teatrul Basca CAZUL ȚUNDREA – Teatrul Apropo
Vineri, 17 octombrie, ora 19:00, la teatrul Basca – FURTUNĂ PESTE POPRAD – Teatr Tej Ziemi, Polonia
Duminică, 19 octombrie, ora 19:00, la teatrul Basca AUTOSTRADA – Toni Dimov Karabashev Company, Bulgaria
Joi, 23 octombrie, ora 19:00, la teatrul Basca CEL MAI BUN SAT – Teatrul Independent Ungaria
Joi, 30 octombrie, ora 19:00, la teatrul Basca – BĂ, AUZI? – Teatrul Basca
Vineri, 31 octombrie, ora 19:00, la teatrul Basca – FUCK NIKON! – Point Art Hub România
Duminică, 2 noiembrie, ora 19:00, la teatrul Basca – SUTRA 2025 – Asociația Arte 21-Poveștile Lumii
Luni, 3 noiembrie, ora 19:00, la Casa Tineretului – PĂDUREA – Danijela Zajc, Slovenia
Sâmbătă, 8 noiembrie, ora 16:00, la teatrul Basca – OBIECTE DISPĂRUTE – Centrul Cultural Talas, Serbia
Toate spectacolele străine sunt subtitrate în limba română.
Detalii despre spectacole se găsesc pe https://www.facebook.com/basca.tm/?locale=ro_RO iar biletele pentru spectacole se procură de pe https://www.iabilet.ro/bilete-invzbl-festival/ sau în ziua spectacolului la intrare, în limita locurilor disponibile.

