
La sfârșitul săptămânii trecute, publicul timișorean a avut parte de un eveniment numit Povești de iubire, care a adus pe aceeași scenă, pentru prima oară în acest format, două moduri de a exprima iubirea, prin vers și prin cântec. La evenimentul desfășurat în incinta Scena, Irina Klein a adus poezii pline de emoție și vulnerabilitate, iar Daniela Grosu a completat seara cu trăiri muzicale.
În cele trei volume publicate de Irina Klein – De la zero, La plus infinit și Povestea merge mai departe- aceasta parcurge drumul iubirii: de la durere și speranță, la descoperire, pasiune și renaștere. O trilogie poetică despre cum iubirea se reinventează, indiferent de vârstă, timp sau cicatrici.În muzică, Daniela Grosu transformă versurile în povești vii, pline de căldură.
Seara s-a desfășurat după rețeta o poezie, un cântec și a curs cât se poate de natural și frumos, iar la partea muzicală alături de Daniela Grosu s-au mai aflat și Iasmina Feniat, Slavița Bacinschi și Nicoleta Iepure.
Am trăit o seară extraordinară, în care muzica și poezia s-au împletit firesc, alături de Irina Klein. La Scena, spațiul perfect pentru a spune și a simți povești de iubire, am rezonat și ne-am completat reciproc. Și cel mai important lucru pentru un artist, am avut un public cald, pe care l-am simțit aproape. Vă mulțumim că ați fost alături de noi!, a spus Daniela Grosu despre acest eveniment.