
Polițiștii și jandarmii arădeni au efectuat sâmbătă o razie în orașul Ineu și în localitățile din jur. Au fost verificate 161 de mașini și 168 de persoane, precum și 17 firme.
„Razie în Ineu și localitățile din jur, în 11 octombrie 2025. Polițiștii și jandarmii arădeni au verificat 168 de persoane, 161 de vehicule, 17 firme și 3 obiective cu pază.
Au fost aplicate 74 de amenzi, în valoare totală de 112.300 de lei; 1 permis reținut, 3 certificate de înmatriculare retrase; Confiscări: bunuri de 3.250 lei și 2 m.c. de lemn; 1 dosar penal pentru nerespectarea Legii 333/2003, privind paza bunurilor și obiectivelor”, a informat IPJ Arad.








