
Internaționalizarea învățământului superior traversează o perioadă de profundă transformare, determinată de globalizarea cunoașterii, de avansul digitalizării și de extinderea mobilității academice.
În acest context, rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, subliniază importanța adoptării unor strategii sustenabile și integrate de dezvoltare internațională.
„În viitor, instituțiile de învățământ superior vor trebui să adopte strategii mai integrate și sustenabile, dacă vor să rămână competitive, într-un peisaj educațional tot mai interconectat, în care conceptul de universități fără ziduri („universities without walls”), lansat de către Comisia Europeană, a devenit treptat, însă relativ repede, o realitate a cărei concretețe devine tot mai evidentă.
Trecerea de la mobilitatea fizică a studenților către formate hibride sau complet digitale va redefini conceptele tradiționale de campus internațional”, a declarat rectorul UVT.
În opinia sa, parteneriatele strategice între universități, consorțiile transnaționale și programele comune de cercetare vor deveni factori centrali ai internaționalizării universitare.
„Presiunea de a atrage talente globale va duce la accentuarea calității programelor în limbi de circulație internațională și la adaptarea curriculei pentru a reflecta diversitatea culturală și nevoile pieței globale. Totodată, universitățile vor aborda internaționalizarea dintr-o perspectivă etică și incluzivă, promovând echitatea accesului și evitând elitismul”, a adăugat Marilen Pirtea.
Declarațiile au fost făcute în cadrul Conferinței UVT Alumni Diaspora, desfășurate la Universitatea de Vest din Timișoara, în perioada 16-17 octombrie, eveniment care a reunit absolvenți și cercetători români din întreaga lume.
Rectorul UVT a concluzionat că „viitorul internaționalizării universitare va fi modelat de capacitatea universităților de a inova, de a colabora și de a răspunde provocărilor globale prin educație și cercetare transnațională. Universitățile viitorului, pregătite deja în prezent, integrează dinamica lumii actuale în propria viziune de dezvoltare”.