Succes „Spin the Book”: Tinerii din Interact Timișoara Cetate au strâns bani...

Succes „Spin the Book”: Tinerii din Interact Timișoara Cetate au strâns bani pentru Hospice Casa Speranței

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="wp-block-image">

Generozitatea cititorilor timișoreni și efortul susținut al tinerilor voluntari s-au unit într-un proiect caritabil de succes. Ediția a treia a inițiativei „Spin the Book”, organizată de Clubul Interact Timișoara Cetate, a reușit să strângă o sumă impresionantă, care va merge către Fundația Hospice Casa Speranței.

Timp de trei zile, în perioada 10-12 octombrie 2025, voluntarii cu vârste între 14 și 18 ani au amenajat un stand la Iulius Town Timișoara, unde sute de cărți donate au așteptat să fie cumpărate.

Conceptul „Spin the Book” a fost unul simplu, dar cu impact major: în schimbul unei donații minime de 15 lei, participanții primeau o carte-surpriză, atent aleasă de voluntari în funcție de genul literar preferat. Astfel, „lectura și generozitatea s-au îmbinat într-o inițiativă care a atras sute de participanți”, transformând darul de la un cititor în ajutor concret.

În urma evenimentului, s-a adunat suma deloc de neglijat de 16.500 de lei. Banii vor fi donați integral Fundației Hospice Casa Speranței, o organizație care oferă îngrijire paliativă gratuită copiilor și adulților diagnosticați cu boli incurabile.

Proiectul „Spin the Book” 2025 a demonstrat încă o dată că dar din dar se face raiul, tinerii din Interact Timișoara Cetate reușind să mobilizeze comunitatea în sprijinul unei cauze umanitare vitale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.