Timișoreanul Radu Benea, aproape de titlu în Super Rally. Marea finală e...

Timișoreanul Radu Benea, aproape de titlu în Super Rally. Marea finală e la București

0
DISTRIBUIȚI

Pilotul timișorean Radu Benea este lider și mare favorit să își asigure titlul la turisme pentru al doilea an consecutiv, la marea finală a Campionatului Național de Super Rally, care va avea loc sâmbătă, în centrul municipiului București.

Cu două victorii din trei etape în actuala stagiune, pilotul echipei Canova Racing are 62 de puncte, în timp ce principalul său contracandidat, Lucian Răduț, totalizează 58. Astfel, orice clasare a timișoreanului înaintea adversarului său îi va aduce din nou titlul în buzunar. Un total de 26 de piloți de top vor concura sâmbătă, pe Calea Victoriei, pe un traseu special amenajat în zona Ateneului Român și a Sălii Palatului, în etapa care va decide campionii sezonului 2025, în competiția fondată de Mihai Leu în urmă cu opt ani.

Printre cei care vor lua startul în Trofeul UniCredit Leasing se numără Simone Tempestini, Costel Cășuneanu, Vali Porcișteanu și Bogdan Marișca. Pentru Radu Benea, un nou titlu în Super Rally ar încununa un an senzațional, după ce, în urmă cu două săptămâni, a devenit în premieră campion național la turisme – din peste 100 de piloți – la viteză în coastă, în divizia dominată în ultimul deceniu de Mihai Leu și Alexandru Pițigoi.


„Ar fi incredibil pentru echipa noastră. Suntem totuși la început de drum în motorsport și am avut parte de un sezon la care poate nici nu am visat. Pe lângă titlul meu, Nicolas a devenit campion la juniori, iar acum am ocazia de a obține și acest trofeu la Super Rally. Ar fi o încununare a eforturilor noastre din 2025, un an în care am muncit zi de zi”, a spus Benea.

Pe lângă titlul individual, Canova Racing poate obține bronzul la echipe, iar Nicolas Benea, juniorul de doar 17 ani, poate deveni cel mai tânăr pilot care încheie pe podiumul final al unei clase în Super Rally, dacă își va păstra poziția a treia la divizia dedicată mașinilor cu tracțiune față. Etapa programată sâmbătă va debuta la ora 10:00, cu primele manșe de antrenamente, iar cele două manșe de concurs sunt programate la ora 14:00. Accesul publicului va fi gratuit, atât la manșele de concurs, cât și în zona padocurilor, unde fanii își pot întâlni piloții preferați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.