Timișul, exemplu european de bună practică în tranziția la energie curată

Timișul, exemplu european de bună practică în tranziția la energie curată

0
DISTRIBUIȚI

Consiliul Județean Timiș a fost prezent, în această săptămână, la Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor 2025, unde a prezentat proiectul PLENTY-Life – o inițiativă considerată de Comisia Europeană drept exemplu de bună practică în domeniul tranziției energetice pentru orașele mici și mijlocii.

Proiectul, derulat în parteneriat cu instituții din Austria, Italia, Portugalia și România, propune o metodologie inovatoare de planificare energetică, adaptată nevoilor comunităților locale. În județul Timiș, orașele Lugoj și Sânnicolau Mare sunt localitățile pilot unde se testează această abordare, prin elaborarea Strategiilor pentru Tranziția la Energie Curată.

Spre deosebire de planurile energetice tradiționale,  PLENTY-Life utilizează instrumente moderne precum MAED (Model for Analysis of Energy Demand) și HISEP (Holistic Integrated Spatial Energy Planning).


Acestea permit o analiză mai detaliată a consumului de energie în funcție de economie, urbanism, infrastructură și mobilitate, favorizând o planificare mai strategică și participativă.

„Experiența acumulată în Timiș și în celelalte orașe pilot din cele patru țări partenere arată că tranziția energetică nu este doar despre tehnologii, ci despre oameni care colaborează, despre instituții care învață să lucreze împreună și despre comunități care își definesc propriul drum către sustenabilitate”, a declarat Iudit Bere-Semeredi, reprezentanta Consiliului Județean Timiș la eveniment.

Potrivit administrației județene, metodologia PLENTY-Life va fi extinsă și în alte localități din Timiș, contribuind la construirea unei viziuni comune pentru energia curată și la atingerea obiectivelor europene de neutralitate climatică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.