Un bărbat fără permis a condus beat până la o benzinărie, unde...

Un bărbat fără permis a condus beat până la o benzinărie, unde a încercat să-și dea foc, în miez de noapte

0
DISTRIBUIȚI

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost reținut de polițiștii timișoreni după un incident periculos petrecut în zorii zilei la o stație de alimentare de pe bulevardul Republicii. Acesta a încercat să toarne carburant pe propria mașină și pe el, într-o tentativă aparentă de a provoca un incendiu.

Incidentul a avut loc în jurul orei 02:50, când polițiștii Secției 4 au fost alertați prin 112.

Situația a fost rapid observată de angajații stației de alimentare, care au acționat prompt și au întrerupt alimentarea pompei.


În același timp, un agent de securitate aflat în zonă a intervenit de urgență, reușind să imobilizeze persoana în cauză.

Echipajul de poliție sosit la fața locului l-a identificat pe bărbat și l-a testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice.

În urma verificărilor suplimentare, polițiștii au constatat că bărbatul de 43 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, fiind cercetat pentru tentativă de distrugere,
conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Cercetările continuă sub coordonarea unității de parchet competente, pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.