Victorie mare, cât Cetatea, pentru Poli Timișoara la Alba Iulia. Reacțiile lui...

Victorie mare, cât Cetatea, pentru Poli Timișoara la Alba Iulia. Reacțiile lui Dan Alexa și Alexandru Pelici

0
DISTRIBUIȚI

Politehnica Timișoara a luat o opțiune serioasă în lupta pentru promovarea în Liga 2 după ce s-a impus sâmbătă pe terenul Unirii Alba Iulia, formație care venea după cea mai lungă serie proprie de victorii consecutive la nivelul ligii terțe (opt la rând). Deși elevii lui Alexandru Pelici au deschis scorul devreme în joc, cei ai lui Dan Alexa s-au bucurat la sfârșit după reușitele aproape în oglindă ale lui Nelu Vasluian și Călin Toma. Scor final 2-1 pentru alb-violeți, care au sărbătorit din plin succesul pe terenul rivalei din C7.

În minutul 10 Pîntea, de la gazde, a profitat de o deviere fericită, a preluat și apoi a șutat senzațional sub bară, în stânga juniorului Enășescu pentru 1-0. Poli putea egala imediat, la un minut distanță însă șutul nereușit al lui Vasluian a fost respins de un fundaș în Haiduc iar din acesta balonul a sărit în afara cadrului porții. Alb-violeții nu au dezarmat deși nu au concretizat nici după trei cornere aproape consecutive în minutul 29. La două minute distanță centrarea lui Călin Toma s-a conectat cu Ion Vasluian în careu iar mingea a fost trimisă în dreapta unui alt tânăr portar – Șerban: 1-1. Timișorenii au atacat mai mult în continuare și au fost răsplătiți în startul părții secunde. De această dată Vasluian a centrat perfect iar Călin Toma a introdus mingea lângă bara din dreapta portarului. La acest scor Poli a devenit treptat mai precaută. Dar tot ea a fost mai aproape de gol. Pe o contră în minutul 81 același Toma a scăpat singur, dar nu a reușit să-și facă pașii pe terenul tare și a trimis în blocajul lui Ștefan. În ciuda presiunii din final, Unirea nu a reușit decât să arunce câteva baloane în careul bănățean, fără succes.

Victoria o apropie pe Poli la doar două puncte de liderul Unirea, dar punctele sunt mai importante în vederea preconizatei lupte din play-off, unde sunt luate în calcul doar agoniselile cu formațiile din Top 4! Pentru Poli urmează sâmbăta viitoare (ora 14) jocul de acasă cu Unirea DMO Hațeg, ultimul din turul sezonului regular (runda a 11-a).

Unirea Alba Iulia: B. Ștefan – Ardei, Vomir, Giosu (54, Fetița) – Pîntea (54, Szijj), Ardeiu, Tănase, Giurgiu (cpt.; 70, Banu), Ondrejkowicz (83, Cîslariu) – Golda, Banyoi (70, Blănaru). Pe bancă: Roman – Gavrilă, Lambru și Balaur. Antrenor: Alexandru Pelici.

POLITEHNICA: Enășescu – Vlaicu, P. Paul, C. Ene – Vasluian (79, Amariei), Rotariu, Benzar (90, Vîrtej), E. Adam, C. Toma (90, Gogor) – Haiduc (79, Cociș), Popa (cpt.). Pe bancă: Mosoarcă – Marincu, Clemeniuc, Cooper și Fazekas. Antrenor: Dan Alexa.

Pentru prima dată, la final, Dan Alexa a sărbătorit victoria la final de partidă alături de fani, veniți în număr mare, circa 300-350 în orașul Marii Uniri.


„O victorie importantă, am întâlnit o echipă în formă, liderul seriei, o echipă care venea după victorii concludente. O echipă antrenată de un antrenor foarte bun, care are promovări multe, ceea ce consideram și înainte de meci că contează mult la acest nivel. Cred că astăzi am fost echipa mai bună, pe lângă goluri cred că am avut situații mai importante. Cea a lui Vasluian, cea a lui Toma. Ca și atitudine, ca organizare. Cred că am fost echipa mai bună. Trei puncte care se vor pune în play-off. Pentru că Unirea intră sigur. Felicit jucătorii și nu doar jucătorii, felicit și pe cei din conducere, pentru că a fost o săptămână în care chiar am simțit pe toată lumea lângă noi. E foarte important. Proiectul acesta are nevoie de genul acesta de victorii! Îți dă așa greutate și lumea are încredere și mă bucură foarte mult lucrul acesta. Nu pot decât să fiu fericit, că am făcut fericiți atâția suporteri. A venit atâta lume de la Timișoara la Alba Iulia și ne-au sprijinit de la început până la final!”, a declarat Dan Alexa, antrenorul Politehnicii.

Pe traseu ultrașii și echipa au oprit imediat într-o benzinărie pentru a sărbători și mai mult împreună.

Mai puțin fericit, evident, a fost antrenorul timișorean al Unirii, Alexandru Pelici: „Un meci încrâncenat între primele două echipe din serie, un meci pe care nu cred că meritam să îl pierdem. Am început foarte bine jocul, am marcat și totul era în regulă. Apoi, încet-încet, am permis adversarului să se apropie de poarta noastră și să pună presiune. Am primit două goluri foarte ușor și apoi am încercat până la sfârșit să revenim pe tabelă. Din păcate pentru noi, Poli a știut să țină de rezultat, jocul și momentele noastre de presiune au fost des întrerupte, un joc mult fragmentat. Mulțumim mult oamenilor care au venit la meci, a fost o atmosferă frumoasă, ne pare rău că nu am reușit să ne bucurăm împreună la final. Mulțumim galeriei și suporterilor noștri! Urmează meciuri importante pe care trebuie să le câștigăm, suntem pe primul loc și acolo ne dorim să rămânem. Campionatul este unul de anduranță, în care se vor mai pierde puncte. E important să avem constanță în exprimare, păcat că am întrerupt seria bună, veneam după opt victorii consecutive. Hai Unirea!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.