
E vremea culesului strugurilor și a producerii vinului, o vizită într-o podgorie fiind, în această perioadă a anului, o alegere plină de pitoresc și voie bună. Podgoria Miniș-Măderat din apropierea Aradului este unul din acest locuri, în care, pe lângă viile care se întind pe o lungime de 40 de kilometri pe dealurile de la poalele Munților Zarandului, se află și clădiri istorice care merită să fie văzute.
Furnizor oficial al casei de Habsburg
Atestat documentar în 1302, satul Miniș este cunoscut pentru viile, vinul și cramele sale, aici fiind cultivate unele dintre cele mai alese soiuri de struguri, printre care Cabernet Sauvignon, care a câștigat peste 15 medalii de aur la concursuri naționale și internaționale, Pinot Noir, Cadarca, numită „Regele vinurilor” la expoziția internațională de la Londra din 1862, Feteasca Regală, Riesling italian, sau Muscat Ottonel și cea mai veche vinotecă, cu o colecție de vinuri vechi.
În 1636, principele Gheorghe Rákoczi ceruse săparea în stâncă a unei pivnițe cu o capacitate de 7000 de hectolitri la Mocrea, în 1749, contele Grassalkovich a amenajat o pivniță la Miniș iar baronul Bohuș a construit, în secolul al XIX-lea, pivnițe de piatră pentru păstrarea vinului. Podgoria Aradului era furnizorul oficial de vinuri al casei de Habsburg, însăși arhiducesa Maria Tereza, cucerită de aroma vinurilor arădene, vizitând în trei rânduri podgoria Aradului. Din 1881 s-a înființat și o școală de viticultură și ulterior, două mari centre de vinificație, la Miniș și la Barațca. La stațiunea viticolă din localitate sunt depozitate peste 50.000 de sticle cu soiuri de vin albe și roșii, cel mai vechi vin păstrat aici fiind din anul 1926.
Romanticul castel Ortutay
Între dealurile cunoscutei așezări Miniș, care aparține de comuna Ghioroc din podgoria Aradului se mai pot vedea ruinele unui castel prea puțin cunoscut, acoperit de vegetație, care îi dau un aer romantic și misterios A aparținut unei familii nobiliare iar estaurarea sa ar fi o fericită completare a farmecului aparte pe care această zonă, bogată și în alte vestigii, îl are pentru turiști.
Construit în stil eclectic, cu influențe neoclasice, castelul Ortutay, aflat în capătul „Văii Mari”, pe domeniul viticol din apropiere, are o arhitectură deosebită, inspirată după o construcție similară de pe coasta Dalmației, și era odinioară impresionant pentru eleganța sa.
Castelul Tisza, muzeu al viei și vinului
Tot la Miniș se află Muzeul Viei și Vinului, amenajat în castelul Tisza, o clădire de patrimoniu din secolul al XIX-lea, care adăpostește artefacte descoperite pe șantiere arheologice, unelte, instalații, documente și fotografii referitoare la istoricul viticulturii și vinificației în podgoria Miniș, una din cele mai vechi de pe teritoriul României, atestate documentar încă din secolul al XI-lea.
Un film de promovare a podgoriei Miniș-Măderat a fost realizat și de jurnalistul britanic Charlie Ottley, cunoscut pentru serialul „Flavours of Romania”, care a ales această destinație pentru filmele realizate în cele mai frumoase locuri ale României iar satul Miniș, specializat în viticultură, este una din primele localități arădene recunoscute de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului în cadrul proiectului-pilot „Recunoașterea specializării tematice a satelor din proximitatea stațiunilor turistice de interes local/național”.













