A fost semnat contractul pentru încă 30 de autobuze electrice noi, la...

A fost semnat contractul pentru încă 30 de autobuze electrice noi, la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Arhivă

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și Hande Nur Kirişoğlu, Regional Sales Manager al companiei Karsan Otomotiv Sanayi ve Ticaret A.Ş., au semnat un contract pentru livrarea a 30 de autobuze electrice de mici dimensiuni.

Achiziția este finanțată prin fonduri europene, în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și se adaugă la cele 17 tramvaie și 8 troleibuze electrice deja aflate în circulație.

Autobuzele vor avea 10 metri lungime, 20 de locuri pe scaune și o capacitate totală de cel puțin 65 de persoane. Vehiculele vor fi livrate în vara anului viitor și vor fi dotate cu podea joasă, suspensie pneumatică, sisteme video de supraveghere și sisteme automate de numărare a pasagerilor.

Primarul Dominic Fritz a declarat că investiția urmărește modernizarea flotei de transport public și creșterea atractivității acestuia pentru timișoreni, prin vehicule noi, moderne și nepoluante.

Compania Karsan a mai livrat anterior 44 de autobuze electrice articulate în Timișoara.


Contractul include și infrastructura de încărcare – 30 de stații de încărcare lentă la depoul Dâmbovița și 15 stații rapide la capetele de traseu – precum și echipamente și instruire pentru întreținerea autobuzelor.

„Karsan a livrat anterior 44 de autobuze electrice articulate către Timișoara, contribuind la tranziția orașului către un transport modern și ecologic. Prin acest nou contract, municipalitatea va adăuga încă 30 de autobuze electrice de 10 metri la flota sa. Împreună cu orașul Timișoara, Karsan va continua să contribuie la tranziția ecologică a României și la promovarea unui viitor cu emisii zero pentru orașul Timișoara. De peste 59 de ani, Karsan Automotive este pionier în viitorul mobilității cu soluțiile sale inovatoare electrice, pe bază de hidrogen și autonome. Cu strategia sa de evoluție electrică, Karsan s-a transformat într-un brand tehnologic global care oferă o gamă completă de autobuze cu emisii zero, cu dimensiuni între 6 și 18 metri”, a declarat Hande Nur Kirişoğlu.

Valoarea contractului este de 86.100.000 lei, iar termenul de execuție este de 12 luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.