
O amplă operațiune de combatere a criminalității organizate a avut loc astăzi, 26 noiembrie, în județul Timiș. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Timișoara și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Timișoara au pus în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară.
Acțiunea vizează destructurarea unui grup infracțional specializat în trafic de droguri de risc și mare risc, precum și operațiuni ilegale cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Cercetările au scos la iveală faptul că, pe parcursul anului 2025, 12 persoane vizate de anchetă ar fi fost implicate în procurarea, deținerea, manipularea și vânzarea de substanțe interzise către consumatori din județul Timiș.
Potrivit DIICOT, persoanele cercetate ar fi comercializat cocaină (drog de mare risc) și substanțe cunoscute sub denumirea generică de „cristal”, incluzând atât droguri de mare risc, cât și produse psihoactive.
În urma perchezițiilor, au fost puse în aplicare mandate de aducere.
Audierile persoanelor vizate urmează să se desfășoare la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timișoara.





