Alfred Simonis, bilanț după primul an de mandat la conducerea Consiliului Județean...

Alfred Simonis, bilanț după primul an de mandat la conducerea Consiliului Județean Timiș

0
DISTRIBUIȚI

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a susținut astăzi o conferință de presă dedicată împlinirii primului an de mandat, în cadrul căreia a prezentat principalele realizări și proiectele în curs și de perspectivă pentru județ. Evenimentul, pe care Simonis l-a descris drept „o conferință specială”, a inclus atât bilanțul activității administrației județene, cât și strategia pentru dezvoltarea județului pe termen mediu și lung.

În deschiderea conferinței, Simonis a ținut să mulțumească colegilor din echipa de conducere a Consiliului Județean, vicepreședinților, secretarului și administratorului public, precum și directorilor și angajaților din aparatul tehnic, evidențiind contribuția lor esențială la implementarea proiectelor și inițiativelor demarate în ultimul an.

Președintele a subliniat că județul Timiș a înregistrat „cea mai mare dinamică de după 1990”, cu numeroase proiecte și inițiative pornite într-un interval relativ scurt, în condițiile în care ritmul obișnuit al administrației românești este adesea mai lent.

Un punct central al bilanțului a fost reorganizarea administrativă a Consiliului Județean Timiș. În doar 10 luni, administrația județeană a reușit să desființeze peste 1.000 de posturi, dintre care aproximativ 550 erau ocupate, ceea ce a permis economisirea de resurse semnificative pentru investiții. Simonis a explicat că această restructurare reprezintă „cea mai amplă reformă administrativă din România de după 1990” și a precizat că vor urma noi reorganizări, inclusiv comasarea structurilor muzeale sub o entitate unică și alte ajustări în instituțiile subordonate Consiliului Județean, care vor duce la reduceri suplimentare de personal.

În domeniul sănătății, președintele CJ Timiș a prezentat proiecte majore aflate în derulare și în perspectivă. Printre cele mai importante se numără construirea unui corp nou la Spitalul Județean Timișoara, destinat secției de Mari Arși, care ar urma să devină primul spital de acest tip din România.

Lucrările sunt estimate să fie finalizate la sfârșitul acestui an sau începutul anului viitor, iar instalarea aparaturii este programată pentru primăvara lui 2026, astfel încât unitatea să fie funcțională în vara anului viitor.


Tot în domeniul medical, Institutul Oncologic Regional a primit recent acordul Comisiei Europene pentru transferul finanțării de pe PNRR pe Programul Operațional Sănătate, cu termen de implementare până în 2029, iar lucrările pregătitoare sunt deja în curs.

Alte proiecte includ achiziția fostului castel de la Moșnița, unde va fi relocată clinica de psihiatrie, lucrările la Centrul de Recuperare Medicală de la Lovrin, finanțat parțial din fonduri transfrontaliere România-Ungaria și cu o valoare de aproximativ 8 milioane de euro, și construcția Centrului pentru Tinerii cu Adicții de la Ciacova, care va fi finalizat în 2027 și are ca scop crearea unui sistem integrat de tratament pentru tineri și adulți. De asemenea, sunt în curs de modernizare secțiile ATI, Casa Austria și Maternitatea Bega, cu o investiție de aproape 20 de milioane de euro, pentru a transforma județul Timiș într-un centru medical regional competitiv.

Investițiile în infrastructura rutieră au fost, de asemenea, un subiect central al conferinței. Simonis a menționat lucrările la pasajul „Drumul Bolilor”, conectarea acestuia cu Timișoara și posibilitatea unui pasaj suplimentar în colaborare cu Primavera Timișoara. Totodată, studiul de fezabilitate pentru un pasaj la Calea Urseni este în curs de finalizare, iar execuția acestuia va permite o traversare eficientă a zonei. Alte proiecte includ construirea de sensuri giratorii între Moșnița Veche și Ghirota și între Giroc și Urseni, precum și un drum care să conecteze Giroc de centură și ulterior de Bucovăț, limitând dezvoltarea urbanistică în pădurea Pista.

Președintele CJ Timiș a mai anunțat proiectul menit să lege Timișoara de autostrăzi printr-o nouă centură de tip autostradă, și construcția unui pod peste Mureș, conectat la centura localității Cenad, care va facilita transportul greu spre autostrada A1.

În domeniul sportiv, președintele a prezentat înființarea Asociației Știința Poli Timișoara, echipă cu șanse reale de promovare în Liga I, și planurile pentru construirea Academiei de Fotbal, cu terenuri de antrenament, cazare și facilități de recuperare. De asemenea, a fost preluat terenul Dan Păltinișanu, iar contribuția Consiliului Județean la construcția unui nou stadion va crește la 25%, proiectul fiind realizat cu sprijinul guvernului.

Simonis a evidențiat și proiectele culturale și educaționale, printre care se numără Biblioteca Județeană, reabilitarea Bastionului, Conacului Mocioni de la Foeni și Conacului Petala. De asemenea, au fost organizate expoziții internaționale, precum cele dedicate lui Caravaggio și Pompei, și s-au realizat proiecte turistice menite să sprijine investițiile private și europene.

În final, Alfred Simonis a reiterat că toate proiectele – de la infrastructură și sănătate, până la sport, cultură și turism – sunt urmărite atent, iar echipa sa rămâne la dispoziția publicului pentru clarificări și întrebări suplimentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.