
Expoziția „New Tab”, parte a proiectului „Sci-art your life!”, din cadrul programului cultural al META Spațiu și Universității Politehnica Timișoara, care susține educația interdisciplinară, cercetarea și reflecția critică în mediul academic, va fi vernisată joi, 27 noiembrie, de la ora 19:00, la Facultatea de Mecanică a Universității Politehnica Timișoara, bulevardul Mihai Viteazu nr. 1.
Expoziția, care reunește lucrări de Floriama Cândea, Grupul de niciunde, 13m10j (Marius Jurca), kinema ikon și Sabina Suru, propune o abordare a începuturilor – acele momente bruște, imaginative și destabilizante în care o nouă posibilitate apare și își cere propria căutare. În acest cadru, New Tab analizează modurile în care arta, tehnologia și gândirea speculativă pot modela felul în care percepem viitorul.
„Structurată ca un spațiu al reconfigurării continue, expoziția urmărește maniera în care realitățile pot fi stratificate, perturbate sau rescrise prin instrumente vizuale, digitale și sonore. Lucrările celor cinci artiști articulează un set de interogații despre transformare, memorie tehnologică, corporalitate augmentată, arhitecturi ale imaginarului colectiv și limitele percepției.
În centrul expoziției se află ideea viitorului ca spațiu editabil, nu ca orizont fixat de anxietate sau de inevitabilitate.
Fiecare contribuție activează un tip de „instrumentar speculativ”, de la structuri vizuale fac legătura corpului cu extensiile sale tehnologice, la scenarii narative construite colectiv, la analize ale mediilor imersive și ale aparatelor cinematografice, până la investigații asupra vizibilului și a invizibilului. Expoziția devine astfel un cadru în care procesele creative, tehnice și conceptuale se întâlnesc.
Curatoriat într-o manieră care privilegiază dialogul între practici, „New Tab” pune în scenă o serie de poziționări complementare, de la materialități sensibile și intimitate tehnologică, la relecturi ale imaginilor în mișcare și speculații asupra datelor și lumilor emergente. Expoziția invită publicul să reflecteze la felul în care se construiesc narațiunile despre viitor și la modul în care acestea pot fi reimaginute.
Expunerea are o componentă consistentă de cercetare artistică și tehnologică, în acord cu direcția interdisciplinară a Universității Politehnica Timișoara și a programelor META Spațiu, unde arta este abordată ca o formă de analiză critică, experiment și prototipare conceptuală. New Tab funcționează ca un cadru în care vizitatorii pot observa procese, interacțiuni, și pot întâlni forme alternative de construire a sensului într-o lume aflată în schimbare”, este o succintă introducere a organizatorilor în atmosfera expoziției.
Expoziția poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 10:00 și 18:00, până în 19 ianuarie 2026, la Facultatea de Mecanică.





