Expoziția „Atlasul Singurătății@GenZ:TM”, care atrage atenția asupra unei generații care se caută pe sine între zgomotul digital și liniștea vulnerabilității, va fi prelungită până pe 13 noiembrie. Ea pune în lumină o generație crescută în lumina ecranelor, dar adesea copleșită de sentimentul izolării și o reflecție asupra felului în care tinerii oscilează între nevoia de legături și dorința de retragere, între contactul permanent și absența reală a privirii celuilalt. În cadrul expoziției, vizitatorii îi pot surprinde pe protagoniști în ritualuri cotidiene pe care le au în solitudine și pot vorbi cu ei despre momentele în care simt cel mai intens singurătatea, despre fenomenele cu care o asociază, despre cum orașul o poate amplifica sau atenua și despre alte provocări ale generației.
O tânără arhitectă spune că se simte între două lumi, pe de-o parte prinsă în ritmul alert al Generației Z, care-a crescut cu precădere în fața ecranelor, iar pe de alta, cu o nostalgie pentru legături mai profunde, în timp ce un alt tânăr, care crede că singurătatea e de două feluri – cea pe care o alegi și cea pe care ți-o impune un moment sau o perioadă – vede viața generației sale ca un browser cu o sută de tab-uri deschise și o mie de lucruri de făcut, în care smartphone-urile și social media au creat un ritm rapid, care-i îndepărtează pe oameni unii de alții, chiar și de ei înșiși. O altă tânără, care lucrează de la 13 ani, a învățat de una singură să se integreze la școală și în alte cercuri și crede în mai multă solitudine lucidă și o regândire a comunicării iar un tânăr care studiază grafica în jocuri video e de părere că singurătatea nu vine atât din absența oamenilor, cât din lipsa unor legături autentice.
